Dincolo de bani, sunt sufletele

azil 1

Pe lume, există o mulțime de profesii, dar pentru unele e nevoie de chemare. Fără o fărâmă minimă de dăruire, nu poți rămâne în locul care îndeamnă la stăruință sufletească.

Cam așa se întâmplă, de ani buni, la Căminul de persoane vârstnice din Timișoara. Singura unitate de stat cu un asemenea profil din municipiu înseamnă ”acasă” pentru aproape 80 de suflete, unele mai suferinde decât altele.

Acel loc e drama comună a unor oameni care nu mai au pe nimeni lângă ei, fie pentru că i-au pierdut, fie pentru că cei dragi s-au înstrăinat pe alte meleaguri. De câte ori vorbesc despre câte o secvență din viața lor li se umezesc ochii.

Sunt oameni în etate, unii dintre ei trecuți de 90 de ani, căzuți la pat. Nu e ușor, nici pentru ei, nici pentru cei care îi au în grijă. Și problemele de aici încep. De la faptul că nu există suficient personal.

”În prezent, avem un număr de 24 de angajați, cu tot cu mine. În relația directă cu beneficiarii sunt două îngrijitoare, o asistentă medicală, doi medici, patru infirmiere, două kinetoterapeute, o asistentă socială și un psiholog. De săptămâna viitoare, mai vine, sperăm, încă o asistentă medicală”, spune directoarea instituției, Iolanda Răducan.

În schemă, ar mai fi loc de încă 20 de posturi, la care, însă, nu aspiră nimeni. ”Nu oricine poate lucra aici. Gândiți-vă că persoanele care stau aici poartă cu ele o mare suferință, nu doar fizică, cât mai ales sufletească. Iar salariul pe care noi îl putem oferi nu se compară cu cel pe care îl primesc în străinătate. Mulți preferă să plece în Austria, de exemplu, unde sunt plătiți cu 1.000-1.200 de euro pe lună pentru a avea grijă de un bătrân, nu? În 2015, ne-au plecat trei asistente.

La sfârșitul anului, abia am reușit să angajăm o persoană pe post. Știți cât a stat? Opt ore! Tot în 2015, am mai scos la concurs posturi de medic. După trei săptămâni, singura persoană care și-a depus dosarul pentru angajare a cerut lichidarea. În 2014, o îngrijitoare a solicitat desfacerea contractului de muncă după doar câteva zile. Noi scoatem posturile la concurs, dar problema e că nu prea sunt doritori. Sau vin unii, își depun dosarul, apoi nu se mai prezintă”, explică directoarea instituției.

Situația căminului de bătrâni din Timișoara nu e singulară, astfel de probleme înregistrându-se la toate unitățile cu profil similar din țară. Miza, evident, sunt banii – de fiecare dată, prea puțini pentru latura socială.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *