Dezvăluirile lui Gabriel Cânu din cele două perioade petrecute la Timişoara

Gabriel Canu

Gabriel Cânu, jucător care a activat în două perioade în fotbalul timişorean, prima dată între 2005 şi 2008, apoi în intervalul 2014-2018, agăţându-şi ghetele-n cui de la ACS Poli, a dezvăluit lucruri extrem de interesante în cadrul emisiunii GSP Live, moderată de Costin Ştucan.

Fostul fundaş central ajuns analist la postul Eurosport nu a evitat subiecte delicate din vremea când echipa-fanion a Banatului era patronată de Marian Iancu.

Acuzat de blat în urma unei partide cu CS Mioveni, când a greşit la un gol, Cânu a ţinut să clarifice acel moment:

„Trebuie să fii foarte dur şi determinat pentru a trece peste multe greutăţi pe care le întâmpini pe postul de fundaş central. Este o poziţie diferită, îţi trebuie alte calităţi pentru a fi bun pe acest post. Ai nevoie de încredere, de dorinţă de a trece mai departe dacă faci un meci care îţi poate dărâma cariera. Domnul Chivorchian era preşedinte la Timişoara, m-a chemat marţi la birou, m-a întrebat ce fac, cum sunt, eram în grafic pentru cupele europene.

Sâmbătă urma să jucăm cu Mioveni, a luat pulsul, apoi mi-a spus că primarul de acolo s-a lăudat la o masă că ar avea trei-patru jucători la Timişoara şi că va câştiga meciul cu noi. Nu mi-am pus problema că aş fi putut greşi… Toată săptămâna am avut probleme cu spatele, vineri m-am dus la Dusan Uhrin, l-am întrebat dacă este bine să joc în aceste condiţii, el a zis că trebuie să evoluez pentru că suntem aproape de calificarea în cupele europene.

A doua zi a venit jocul, am greşit la un gol, am pierdut cu 2-1, colegii mei din atac rataseră ocazii mari, portarul de la Mioveni, Stanca, apărase incredibil. Ulterior m-am pus în locul lui Marian Iancu, m-am gândit ce aş fi făcut eu dacă eram patron, şi cumva l-am înţeles. Eu tocmai îmi reînnoisem contractul cu Timişoara, pe cinci ani, cu bani la semnătură, urma să câştig vreo 700.000 de euro în total. Dacă aş fi fost de acord să fac un asemenea lucru, stau şi mă întreb ce îmi putea oferi mie echipa din Mioveni peste ceea ce eu semnasem cu câteva luni înainte?

Aveam stabilitate, bani mulţi, prime, spectatori în tribune… El a gândit aşa, am plecat, nu a făcut multă vâlvă în presă. După acel moment am mai jucat zece ani, gândiţi-vă cât a cântărit acel episod. A fost o plecare neînţeasă de la Timişoara. Jucasem meciuri importante şi am plecat fără o ofertă clară de la Timişoara, două luni după acel meci m-am antrenat singur. Eram la România B, am plecat în Turcia, la revenire mi s-a spus că decizia conducerii este să mă pregătesc singur, cu preparator fizic, nici măcar alături de echipa a doua. Nu am avut un impresar care să îmi fie alături, m-am pregătit singur.

Şi Daminuţă era atunci în aceeaşi situaţie cu mine, numai că el refuza să îşi prelungească acordul cu Timişoara. Marian Iancu era un om foarte puternic, uns cu toate alifiile, iar acest lucru l-a făcut pe Dusan Uhrin să fie neutru. Aş fi vrut ca el să creadă mai mult în mine, la fel şi colegii. Să fi făcut eventual o şedinţă, aşa cum am făcut eu în a doua perioadă a mea la Timişoara, după o înfrângere cu Botoşani, scor 0-5, când m-am luptat în calitate de căpitan pentru doi colegi. Am impus condiţia ca ei să fie reprimiţi în lot dacă vom obţine o serie de rezultate pozitive.

Revenind, mi s-a spus înaintea plecării în Cipru pentru un cantonament că Spartak Moscova este interesată de mine şi că pot pleca la vară, după ce echipa va fi calificată în cupele europene. M-a motivat acest interes, însă a venit acel meci cu Mioveni care a oprit totul. Recent, m-am întâlnit întâmplător, într-un mall din Bucureşti, cu Emil Roşianu, cu care nu mai ţinusem legătura.

Mi-a spus că vrea să se întâlnească de mult timp cu mine să-mi spună că-i pare rău pentru ce a fost în perioada respectivă, după meciul cu Mioveni. I-am spus să stea liniştit, că m-am pus în locul dumnealui, şi şi-a luat o piatră de pe inimă. A spus că mă vede la Eurosport şi că vrea neapărat să-mi spună că s-a înşelat în privinţa mea”.

Gabriel Cânu, ex-fotbalist cu o prezenţă la reprezentativa România B, a oferit poziţia sa cu privire la lipsa unor performanţe rapide după momentul preluării Politehnicii Timişoara, la jumătatea ediţiei de campionat 2005-2006, mai exact în pauza în iarnă a acelei ediţii:

„În prima fază au fost foarte multe schimbări, nu a existat răbdare. Erau, atunci, multe echipe care se băteau la titlu, iar conducerea dorea un rezultat imediat. Dacă se putea, Maria Iancu ar fi vrut titlul chiar la sfârşitul sezonului, după ce în iarnă, după ce a preluat clubul, l-a adus pe Cosmin Olăroiu, moment în care echipa se afla pe o poziţie retrogradabilă. Nu a fost linişte, nu a fost răbdare, n-avea importanţă că s-au investit bani mulţi.

Nu a existat nici stabilitate la nivelul lotului de jucători şi al staff-ului tehnic. Este foarte greu să faci performanţă în aceste condiţii. Îmi aduc că Olăroiu a plecat când echipa se afla pe locul al treilea. Eu mă accidentasem la menisc pe finalul mandatului lui Olăroiu. Apoi, Hagi a avut, probabil, aşteptări extrem de mari, el fiind un jucător foarte important. Este greu să egalezi chestia asta.

Rezultatele au fost bune cu Olăroiu, iar lumea se aştepta, probabil, ca echipa să fie pe primul loc cu Hagi antrenor. Îmi aduc aminte sloganul de la începutul următoarei ediţii, Banatul ia campionatul. Presiunea a fost mare, i-a fost greu lui Hagi, mai ales că nu avea experienţă mare în antrenorat. A şi avut un grup format din jucători cu personalitate, cu experienţă, nu aşa cum are acum la Viitorul. Probabil că acestea au fost motivele pentru care el nu a reuşit la Timişoara. I-am urmărit traiectoria ulterioară, face un lucru extraordinar la Viitorul”.

Cânu a adăugat la GSP Live: „Marian Iancu a revoluţionat salariile din România, a oferit cele mai mari contracte din prima ligă. Era destul de greu accesibil, dar uneori făcea şedinţe de o oră în cantonament, avea un mod de a vorbi foarte calm, te făcea să înţelegi la final cât de gravă este situaţia”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *