Dezastru pentru zeci de mii de români cu mașini provenite din Marea Britanie: Registrul Auto Român a făcut modificări substanțiale

masina anglia

Registrul Auto Român a anunţat, miercuri, câteva modificări în ceea ce priveşte înmatricularea autoturismelor provenite din Marea Britanie, în cazul unui Brexit fără acord.

Printre acestea se numără necesiatea unei reomologări a vehiculelor noi, dar şi faptul că autovehiculele second-hand, cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care provin din Marea Britanie, nu vor mai putea primi cartea de identitate, indiferent de omologarea în baza căreia au fost înmatriculate. Modificările nu vizează maşinile deja înmatriculate în România.

CITEȘTE ȘI: Un magazin din Timișoara vinde produse stricate la preț triplu (video)

RAR a anunţat, miercuri, că, începând cu data de 30 martie 2019, dacă nu se semnează un acord privind Brexit sau dacă nu se amână de comun acord data ieşirii Marii Bitanii din Uniunea Europeană, vor exista câteva modificări în ceea ce priveşte înmatricularea maşinilor provenite din această ţară, scrie news.ro.

CITEȘTE ȘI: Caz misterios: locuitorii unui sat găsesc bani în cutiile poştale

Astfel, vehiculele noi, care au fost omologate UE de tip de către UK (marca e11) nu vor mai primi automat cartea de identitate a vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării, dat fiind faptul că omologarea UE de tip şi certificatul de conformitate (CoC) aferente îşi pierd valabilitatea de la 30 martie.

”Aceste vehicule vor fi supuse unei reomologări individuale, cu verificarea condiţiilor tehnice aplicabile pentru vehicule noi. De asemenea, o CIV eliberată pe baza unei omologări UE de tip acordată de UK, pentru un autovehicul nou provenit din UK şi care nu a fost încă înmatriculat, îşi va pierde valabilitatea şi nu mai poate fi utilizată la înmatriculare. Prin urmare, RAR recomandă înmatricularea vehiculelor aflate în această situaţie până cel mai târziu la data de 29.03.2019”, a transmis RAR.

CITEȘTE ȘI: O femeie își ţine iubitul în braţe, după ce l-a înjunghiat. „Iartă-mă! Te rog să nu mori” (video)

De la aceeaşi dată, la eliberarea CIV pentru vehiculele utilizate (second-hand) nu mai sunt recunoscute omologările UE de tip acordate de UK (marca e11), fiind necesară o reomologare individuală conform cerinţelor din RNTR-7, aplicabile vehiculelor utilizate care provin din state terţe. În cazul emisiilor poluante se impune condiţia privind nivelul minim de poluare Euro 3/Euro III.

”Începând cu 30.03.2019, autovehiculele utilizate (second-hand), cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care provin din UK, nu vor mai putea primi CIV, indiferent de omologarea în baza căreia au fost înmatriculate. Inspecţia Tehnică Periodică efectuată în UK la vehiculele utilizate (second-hand) nu mai este acceptată (recunoscută) la omologarea individuală şi eliberarea CIV pentru reînmatriculare în România. ITP trebuie refăcută la RAR”, a mai transmis RAR.

Potrivit instituţiei, niciun autovehicul deja înmatriculat în România nu va fi afectat de modificări. În perioada 2006-2019 au fost introduse în România aproximativ 62.400 de vehicule care au fost anterior înmatriculate în UK, conform stiripesurse.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Dezastru pentru zeci de mii de români cu mașini provenite din Marea Britanie: Registrul Auto Român a făcut modificări substanțiale

  1. Dezastrul este doar in capul vostru!
    Eu nu am vazut in tarile civilizate ale EU inmatriculate masini cu volanul pe dreapta!
    Cele care mai circula sunt inmatriculate in Anglia.
    va reamintesc ca in Austria, de ex., daca ai domiciliu sau resedinta trebuie ca in 30 zile sa-ti inmatriculezi masina, chiar si remorca, la locul de domiciliu.

    Dar Romanika, are reguli aiuritoare! Nu putem da 2 lei pentru copii dar ne gandim sa rasplatim generos infractorii!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *