Despre reforma administrativă, numai de bine.
Cu circa două săptămâni în urmă, liderii Camerei de Comerț și Industrie a României și câteva organizații patronale au relansat dezbaterea despre reforma administrativ-teritorială a țării (ceea ce este de salutat), formulând o propunere care, din păcate, dovedește o acută neînțelegere a rolului și funcționării administrației publice.
De altfel, propunerea nu are nici un element de noutate. Se solicită reducerea numărului de județe de la 42 la 15 (adică, pe șleau, revenirea la organizarea din perioada stalinistă), degradarea orașelor cu mai puțin de 10.000 de locuitori și comasarea comunelor cu mai puțin de 5.000 de locuitori.
CITEȘTE ȘI: Prelungire de termen pentru avizele de acces în zona Cetate
Argumentul invocat: reducerea costurilor cu aparatul administrativ, fondurile astfel economisite putând fi îndreptate spre investiții.
Un argument, s-o spunem, greu, admirabil, care are un singur cusur: este fals.
De fapt, printr-o astfel de măsură de centralizare a statului, costurile reale cu administrația ar crește (iar ineficiența actului administrativ ar scădea proporțional), din simplul motiv că milioane de cetățeni ar avea un acces mult mai dificil la aparatul administrativ, iar autocontrolul democratic la actul de administrare ar fi mult redus.
O privire către sistemele administrative ale statelor mai dezvoltate decât noi le-ar fi de mare folos celor care doresc cu adevărat să modernizeze statul român în folosul tuturor.
În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, există peste 16 mii de orașe/towns care au sub 10.000 de locuitori (câteva zeci având chiar sub o sută!), dar nimănui nu-i trece prin cap să le desființeze administrația locală proprie, nici măcar în numele economiei, pentru că americanii înțeleg bine că nu acolo se crează piedicile în calea afacerilor.
Rolul principal al acestor administrații proprii este să susțină formarea și manifestarea voinței cetățenilor: să asigure ordinea publică locală, să decidă pe plan local care stradă să fie mai întâi asfaltată ori dacă, din impozitele plătite de localnici, trebuie mai întâi reparată școala ori introdusă canalizarea, să-l scutească pe omul simplu de nevoia de a bate zeci sau chiar sute de kilometri la ”județ” sau la ”oraș” pentru o amărâtă de adeverință.
O simplă analiză de caz pe cele aproape de 300 de comune înființate în țara noastră după 1990 (zece la scara județului Timiș) îi poate lămuri pe sceptici cum stau lucrurile: cu mici excepții, atât comunele nou-create, cât și comunele/orașele din care acestea au fost desprinse au avut un ritm de dezvoltare peste media națională și ating astăzi o rată de mobilizare a resurselor private de câteva ori mai mare decât a celor publice.
Da, este adevărat, sunt sectoare funcționale în care aparatul administrativ este prea încărcat, dar a desființa cu totul o comună, în loc de a reorganiza postul-problemă, ar fi ca și cum ai spera să faci economie pe calea ferată desființând locomotiva, cu care nu-i așa, circulă doar conducătorul de tren (și acela, fără bilet), nu sute de pasageri, ca într-un vagon.
Nici nu poate fi doar criteriul numărului populației. Ar mai de socotit si economia, dotările edilitare, etc
Dati – mi voie sa va contrazic dle reporter , prin existenta unei comune cu un numar redus de locuitori precum este Sandra de exemplu , s -a tocat doar banutii de la bugetul local , conducerea localitatii n – a facut NIMIC , nu a adus nici un investitor , nu s – a creat nici un loc de munca , inafara de a si insusii terenurile disponibile satului si a vinde ce a mai fost prin localitate pentru bunastarea lor , atunci va intreb eu die redactor ,retoric , oare la ce sa platim atata gloata de functionari cand , mai multe localitati comasate pot fi gestionate cu un numar redus semnificativ de functionari , cata economie se poate face .