De la “Präsidenten Garten”, prin pădurea Cioca, spre Ocsko

De la “Präsidenten Garten”, prin pădurea Cioca, spre Ocsko

La cel de-al doilea periplu imaginar prin Mehala de odinioară şi istoria ei aparte îi invită pe nostalgici, aşa cum au promis cu doar câteva zile în urmă, când au relatat prima poveste despre vechiul cartier timişorean, reprezentanţii Muzeului Naţional al Banatului, reconstituind pentru cei de azi lumea de ieri, aşa cum a fost.

“Oficialii militari sau civili ai Timişoarei au <<botezat>> satul  Neu Warosch (sec. XVIII), Franzstadt sau Ferencvaros (1907-1910), sau Voievodul Mihai (între cele două războaie mondiale) fără ca cineva să-i spună altfel decât îl ştiau toţi de la începuturile sale: Mehala.

Lângă sat, până la 1894, din zona în care se află azi Universitatea de Ştiinţe Agricole (1970-1984) până la marele triaj feroviar din Ronaţ şi Pavilioane se întindea pe mai bine de 600 hectare pădurea Cioca – cea plină de ciori – pe care primăria Timişoarei a tăiat-o ca să-şi poată construi mai repede noile clădiri din alte cartiere. Doar halta de cale ferată <<Cioreni>> îi mai poartă amintirea. Marile căi nordice de acces în oraş – Calea Aradului şi Calea Lipovei – lăsau Mehala spre apus, satul fiind mai legat de străvechea Cale a Torontalului ce trecea prin Săcălaz şi Beregsăul Mic, iar pe marginea şoselei de azi se-nalţă încă vechiul monument <<Crucea Neagră>> – obeliscul ridicat în 1831 de ţăranii celor două sate care au refăcut şleaul pentru căruţe cu lutul ţinutului.

La răsărit de sat se înălţa un conac numit <<Fântâna Paşei>>, <<Pascha Brunnen>> sau <<Präsidenten Garten>>. Reşedinţa de vară a paşalelor Timişoarei (1552-1716), înconjurată de fântâni răcoroase, castani seculari, tufe de trandafiri şi alte minunăţii, a fost distrusă în 1716 şi apoi refăcută în 1722. În 1732-1740 a devenit lazaret pentru bolnavii de ciumă şi mai apoi a trecut în proprietatea succesivă a episcopului ortodox al Timişoarei, a preşedintelui civil al Banatului, a primăriei oraşului şi a administraţiei financiare. Pusă în calea tuturor atacurilor şi asediilor ce s-au abătut asupra Timişoarei, Mehala a devenit şi o importantă sursă de apă potabilă (după forajele din 1899-1905).

Între cele două războaie mondiale, în cartier, spre <<Balta Verde>>, ale cărei 20 de iugăre începuseră a fi astupate cu pământ şi gunoaiele oraşului, se afla redacţia revistei <<Fruncea>> şi Consulatul Guatemalei. O fabrică de spirt (1853), un depozit de pulbere (1851), ambele dispărute, o uzină textilă (1828) au fost aşezămintele industriale trecute ale Mehalei.

Atracția zonei în timpul comunismului era Ocsko, piaţa din Mehala, locul de unde îţi puteai procura diverse mărfuri <<rare>> aduse de la sârbi sau de la turci, cum ar fi blugi sau tricouri de firmă, cafea sau ţigări.

Poate că Mehala nu are strălucirea centrului Timişoarei sau prestanţa altor cartiere istorice ale oraşului, dar, cu siguranţă, are personalitatea sa şi este un loc mai puţin turistic care merită vizitat”, subliniază reprezentanţii MNaB în acest prim episod de poveste dedicat Mehalei, folosind drept reper bibliografic monografia „Timișoara, povestea orașelor sale”, semnată de  Florin Medeleț şi Dan Buruleanu.

0 Comments

No Comment.