Cupa Satelor rămâne la Dumbrăviţa

Cupa Satelor rămâne la Dumbrăviţa

Cupa Satelor rămâne la Dumbrăviţa

Comuna Dumbrăviţa a câştigat, pentru a doua oară la rând, Cupa Satelor! În marea finală, reprezentanta judeţului Timiş a învins-o cu 2-0 pe UAT Maieru.

Echipa pregătită de Adrian Ştefan este formată pe scheletul formaţiei U13 de la CSC Dumbrăviţa, aflată sub comanda aceluiaşi antrenor.

În finala mică, UAT Livezile s-a impus la loviturile de departajare în faţa echipei UAT Bucşani cu scorul de 4-3.

Clasamentul final al Cupei Satelor este următorul: 1. UAT Dumbrăviţa (Timiş), 2. UAT Maieru (Bistriţa-Năsăud), 3. UAT Livezile (Alba), 4. UAT Bucşani (Dâmboviţa), 5. UAT Mârşani (Dolj), 6. UAT Cumpăna (Constanţa), 7. UAT Ruginoasa (Iaşi), 8. UAT Băneasa (Giurgiu). Turneul final s-a desfăşurat la Baia de Fier (judeţul Gorj).

CITEȘTE ȘI: Rugă mare într-o localitate din Timiş

„Tot ce s-a întâmplat aici a fost doar datorită lor. Am nişte băieţi extraordinari, care au înţeles perfect cum trebuie să tratăm acest turneu final.

De la început, de la primul meci al acestei ediţii, i-am simţit foarte motivaţi şi au tratat fiecare meci cu seriozitate maximă.

Sper că este un început pentru toţi, să fie văzuţi de cele mai mari cluburi, pentru că scopul meu acesta este, să scot din ei fotbalişti.

Am nişte copii valoroşi, care trebuie să fie văzuţi, pentru că merită să ajungă departe, având în vedere cât de mult muncesc.

Sunt singurii care au reuşit să câştige doi ani la rând acest trofeu şi nu este întâmplător. Este munca şi sudoarea lor, pe soare, pe vânt, pe ploaie.

Toată lumea munceşte şi îi felicit din toată inima. Am nişte spartani în echipă! Înaintea fiecărui joc am avut şedinţe cu ei, am mai vorbit şi unele lucruri psihologice, iar ei au înţeles foarte bine că toate echipele se vor motiva când vor juca împotriva noastră.

I-am adus puţin cu picioarele pe pământ, să nu se creadă dinainte câştigători. Nu au făcut aşa ceva, vorbeau între ei, erau foarte determinaţi să trateze fiecare meci cu gândul la victorie, chiar îşi dădeau sfaturi să nu se grăbească, că avem timp 30 de minute să dăm gol.

Dacă pierdeam aici, o făceam doar din cauza noastră, pentru că nici o altă echipă nu a fost peste noi. Am cea mai bună echipă din ţară!”, a declarat antrenorul Adrian Ştefan.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *