Cristian Bota: „Nu este uşoară meseria de antrenor”

Cristian Bota, un nume important în baschetul timişorean, fost jucător la Elba şi actual antrenor principal al SCM-ului, ne-a vorbit despre cariera sa la nivel de seniori, începută în anul 1986, când prim-divizionara locală promova în prima divizie. În prezent, el încearcă să-i ducă pe „lei” cât mai sus. Începutul mandatului său este unul extrem de promiţător, cu victorii asupra celor mai bune echipe din campionat.

CITEŞTE ŞI: Imagine virală: Poţi distinge repede bufniţa din această poză?

– Domnule Bota, cum s-a produs apropierea dumneavoastră de frumoasa lume a baschetului?

– Până în clasa a 5-a am practicat fotbalul. Sora mea juca baschet la Deva şi m-am apucat şi eu de acest sport pentru că disciplinele practicate în sală nu presupun contacte şi acolo nu se înregistrează multe accidentări. De la fotbal mă întorceam tot timpul rănit acasă…

Am venit la Timişoara în 1986, când s-a înfiinţat Elba. Tot atunci am terminat liceul, iar în anul următor am promovat în prima divizie. Eu mă aflam la primul sezon ca senior, tocmai terminasem junioratul. Am jucat încă de la început, prindeam multe minute pe teren.

A fost o perioadă mai romantică, nu se juca la fel de dur ca astăzi. Nu erau străini, doar români cu o ştiinţă a jocului foarte bună.

– În 1989 aţi schimbat echipa…

CITEŞTE ŞI: Ce mult s-a schimbat timişoreanca Alina Vidican de când locuieşte în America

– Da, atunci am plecat la Steaua, aveam 21 de ani. Au existat tatonări din partea lor imediat după ce am promovat cu Elba în prima divizie. Au vrut să mă ia înapoi, în 1988 făcusem o lună de armată la Steaua, aşa cum făceau toţi sportivii de valoare, şi nu m-au ţinut în acel moment, spunându-mi că nu sunt de viitor.

Ulterior şi-au dat seama că au greşit şi au început tatonările. Am acceptat într-un final să mă duc la Steaua.

– La momentul respectiv, Steaua era cea mai bună echipă din ţară.

– Da, în acea perioadă Steaua domina campionatul românesc. Şi Dinamo era o echipă bună, cele două aveau cele mai multe titluri.

Meciurile erau transmise de TVR 2, îi vedeam la televizor pe Ermurache, Netolitzchi, Căpuşan, Cernat, Brănişteanu, mari jucători ai României în acea perioadă, iar dorinţa mea era să evoluez alături de ei, acesta a fost motivul principal pentru care am plecat la Steaua.

Acolo am învăţat ce înseamnă spiritul de echipă. Eram respectat de cei din conducerea clubului, de foşti mari campioni precum Gaţu şi Goran. Am petrecut două sezoane la Steaua şi am obţinut tot atâtea titluri, ultimele din istoria acestui club.

– Cine v-a convins să vă întoarceţi la Timişoara?

CITEŞTE ŞI: Tânără împuşcată de soţ chiar în casa părinţilor ei, unde se refugiase ca să scape de bărbatul violent

– Am revenit la rugămintea domnului Adrian Vermeşan, el dorea să facă o echipă competitivă la Timişoara.

În plus, venise Revoluţia şi au început să apară problemele la Steaua şi la Dinamo. Până atunci, cele două cluburi reuşeau să ia toate vârfurile din ţară, pentru că ofereau condiţii foarte bune de antrenament, cazare şi remuneraţie.

Era pe terminate acea perioadă bună şi am acceptat să mă întorc la Timişoara.

– Aţi făcut parte dintr-o echipă frumoasă la revenirea la Elba…

– A fost o echipă competitivă şi am un mic regret că între 1992 şi 1995 nu am reuşim să obţinem cel puţin un titlu naţional.

CITEŞTE ŞI: Sistemul de limitare a vitezei care va fi instalat pe toate maşinile din Europa

Luaţi individual, eram jucători foarte buni, dar nu ne exprimam ca o echipă. A urmat o perioadă mai puţin fastă în cariera mea, în 1995 am fost dat afară. Mi s-a sugerat să-mi găsesc o echipă care să dea bani pe mine. Au fost uitate performanţele obţinute, în sezonul 1993-1994 am luat medalia de bronz cu Elba, un rezultat foarte bun pentru acea perioadă, o clasare foarte valoroasă.

Între 1995 şi 2000 am jucat un singur tur de campionat, la Balanţa Sibiu. Mai exact, în 1997, Mircea Vulc a insistat mult pentru mine, dar mi-a fost greu să mă acomodez după o perioadă lungă de pauză. Mi s-a întâmplat şi un lucru bun în acea perioadă, am cunoscut-o pe actuala mea nevastă şi tot atunci mi s-a născut fata. Acestea sunt bucuriile adevărate, ele rămân pe viaţă spre deosebire de cele din sport, care se mai uită…

Fata mea a jucat la CSŞ Bega, după care a făcut pasul la SCM Timişoara, echipă care s-a desfiinţat. De atunci nu a mai practicat baschetul.

Aţi îmbrăţişat, ulterior, o nouă meserie, cea de antrenor…

– Din 2011 până în 2014 am fost la echipa de tineret, cu care am obţinut titlul naţional la U23.

A fost o bucurie nemaipomenită, pentru că în lot erau mulţi jucători din Timişoara. În 2015 a urmat un alt titlu, la U20.

Au fost satisfacţii mari, am intrat în pâine după ce am renunţat la cariera de jucător. Nu este uşor ca antrenor, ai 14 caractere diferite în lot şi trebuie să-i faci pe toţi să tragă în aceeaşi direcţie.

– De curând aţi acceptat să preluaţi frâiele echipei SCM Timişoara…

– Am fost pe jumătate hotărât să preiau echipa în luna decembrie, când mi s-a propus acest lucru. Am acceptat, cunoscându-i pe băieţi. Le ştiam potenţialul şi faptul că sunt caractere bune. Sper să terminăm cu bine acest sezon, să ne depăşim obiectivul. Dacă lucrurile vor decurge bine este posibil acest lucru.

– Cum vedeţi situaţia actuală a baschetului românesc?

– Un lucru îmbucurător este această regulă cu tânărul U23 în primele două sferturi. Pentru viitor aş fi de acord să se ajungă la doi jucători, ar fi important pentru creşterea valorii românilor. Din păcate, avem puţini jucători autohtoni valoroşi.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns