Sistemul de limitare a vitezei care va fi instalat pe toate maşinile din Europa

limitare viteza

Vrem mai puţine tragedii pe şosele, spun oficialii Comisiei Europene care doresc să oblige marile companii producătoare de vehicule să facă maşini cu un sistem inteligent care să le limiteze viteza.

CITEŞTE ŞI: Ce mult s-a schimbat timişoreanca Alina Vidican de când locuieşte în America

Practic, acesta vă coborî automat viteza maşinii şi o va adapta limitei legale. Statisticile mondiale arată că în fiecare an mai mult de un million de oameni îşi pierd viaţa în accidente rutiere. Iar România din păcate este pe primul loc în Europa la acest capitol sumbru.

Sistemul inteligent de limitare a vitezei ar urma să fie instalat pe toate maşinile din Europa. Va utiliza senzori şi camere video care să recunoască semnele de circulaţie şi va adapta automat viteza vehiculelor la limitele legale – ţinând cont şi de informaţiile GPS.

Sistemul controlat electronic nu va pune frână bruscă, dar va limita viteză maximă, împiedicând șoferul să accelereze maşina peste limita admisă.

CITEŞTE ŞI: Bojin: „Am pupat 12 primari. Sper să mă pupe şi ei”

Oficialii europeni susţin că limitarea automată a vitezei maşinilor va duce la scăderea numărului de accidente.

În fiecare an, peste 25.000 de oameni îşi pierd viaţa pe şoselele din Uniunea Europena şi aproape un milion sunt răniţi.

Președintele Federației Europene penetru victimele rutiere: “Eu cred că ne va ajuta să reducem numărul accidentelor grave şi ale victimelor rezultate în urma acestora. Dacă am avea o pastilă, care să prevină 25.000 de morţi şi 150.000 de răniţi, în 60 de ani, cred că nimeni nu se va opune să o folosim.”

Potrivit oficialilor europeni, dispozitivul care îi va împiedica pe şoferi să accelereze mai mult decât le permite legea ar reduce numărul accidentelor cu 30%.

CITEŞTE ŞI: Costurile de transport pentru produsele returnate, suportate de vânzător

Andrei Hicea, copilot raliu: “S-a testat în Suedia şi în Olanda. Cu siguranţă poate ajuta traficul din punct de vedere al securităţii. Pe de altă parte nu ştiu dacă ar fi benefic în cazul în care întâlnim o situaţie de urgenţă, un obstacol sau ceva, acel sistem ne-ar putea impidica să facem acest lucru.”

Specialiştii din industria auto sunt de părere că sistemul ar trebui să fie opţional – şi să nu îi încurce pe şoferi mai mult decât să îi ajute.

Şofer din Cluj: ”În oraş mi s-ar părea în ordine, dar în rest nu. În oraş, într-adevăr, sunt multe intersecţii, treceri de pietoni, ar fi ok. În afara oraşului, nu întotdeauna este aglomerat. Pe timpul nopţii, spre exemplu, mai poţi să recuperezi din timpul pierdut.”

Șofer din Bistrița: “Nu e prea bună ideea. Eu dacă vreu să plec de la Constanța fac 3 zile pe drum, nu avem autostrăzi, dacă am avea autostrăzi ar fi cu totul altceva.”

Pe de altă parte, producătorii de automobile spun că propunerea Comisiei Europene nu le acorda suficient timp să implementeze sistemul de limitare a vitezei. Dacă va fi aprobată în Parlamentul European, reglementarea ar intra în vigoare în 2022. În România anul trecut au avut loc peste 1.500 de accidente din cauza vitezei şi 400 dintre ai noştri au pierit. Alţi 1.600 s-au ales cu răni grave, conform stirileprotv.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Sistemul de limitare a vitezei care va fi instalat pe toate maşinile din Europa

    1. Viteza nu se limitează când faci o depășire ! Depășirea este interzisă de obicei când este o limitare de viteză !!! Logică inversă te pune să comentezi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *