Bojin: „Am pupat 12 primari. Sper să mă pupe şi ei”

unpr

UNPR se poate compara cu fata rămasă fără zestre, care nu mai poate să se mărite doar dacă îşi reface avuţia pierdută.

CITEŞTE ŞI: Costurile de transport pentru produsele returnate, suportate de vânzător

Cam acesta este şi mesajul transmis la Timişoara de preşedintele partidului, Gabriel Oprea, prezent la o întâlnire zonală, în care s-au fixat ţinte aproape utipice: 10 la sută la alegerile locale, acelaşi procent la cele parlamentare, precum şi refacerea numărului de membri astfel încât acesta să ajungă la 500.000.

CITEŞTE ŞI: Vești bune despre vacanţa de Paşte şi de 1 Mai!

Filiala timişeană, apreciată de Oprea, are o sarcină şi mai delicată: de la 3.450 de membri, câţi are acum, trebuie să ajungă, în doar trei luni, la 15.000!

Totuşi, timişenii rămân optimişti, în special prin liderul Titu Bojin, care a declarat că atât PSD, cât şi PNL se află, pe plan local, într-o mare degringoladă, de care el va profita:

„Cu experienţa pe care o am, voi specula la maximum această degringoladă. Am pupat 12 primari. Sper să mă pupe şi ei”.

CITEŞTE ŞI: Accident mortal! Maşină spulberată de tren (video)

Nu s-a stabilit nimic legat de posibile fuziuni sau alianţe certe, tocmai din motivul „zestrei” de care făceam referire la începutul articolului, Gabriel Oprea fiind fără echivoc:

„Noi suntem acum în faza de reconstrucţie, trebuie să redevenim ce am fost. În politică, nimeni nu te bagă în seamă dacă nu reprezinţi ceva. Dacă nu contezi, îţi dă doar o cafea”.

Or, deocamdată, în aşteptarea bucatelor alese, UNPR rămâne doar la o cafea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Bojin: „Am pupat 12 primari. Sper să mă pupe şi ei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *