Costul forţei de muncă a crescut

România a fost lider în UE la creşterea lucrărilor de construcţii în luna decembrie

Câştigul salarial mediu lunar brut pe economie realizat în anul 2017 (3.223 lei) a fost cu 14,7 la sută (+414 lei) mai mare decât cel din anul 2016.

CITEȘTE ȘI: Cine sunt cei 3 români care au masacrat doi pensionari italieni la Lanciano. Zeci de oameni furioși s-au adunat în fața comisariatului: „Animalelor!”

Câştigul salarial mediu lunar net (2.338 lei) a înregistrat aceeași creştere procentuală (+292 lei), comparativ cu anul precedent.

Cele mai mari câştiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia naţională, s-au realizat în anul trecut în informaţii şi comunicaţii (de două ori), intermedieri financiare şi asigurări (+84,3 la sută), administraţie publică (+64,3 la sută), industria extractivă (+56,8 la sută).

CITEȘTE ȘI: Mare festival într-o localitate timișeană

Câştigurile salariale medii lunare mult sub media națională au fost în: hoteluri şi restaurante (-39,1 la sută), alte activităţi de servicii (-33,5 la sută), construcţii (-27,5 la sută), agricultură, silvicultură şi pescuit (-20,5 la sută), activităţi de servicii administrative (-20,1 la sută), tranzacţii imobiliare (-17,2 la sută), distribuţia apei, salubritate și gestionarea deşeurilor (-15,9 la sută).

Femeile au câştigat în medie cu circa 4 la sută mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu lunar brut de 3.159 lei (faţă de 3.280 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial mediu lunar net de 2.288 lei (faţă de 2.383 lei al bărbaţilor).

CITEȘTE ȘI: Asfaltări într-o comună timișeană

În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu lunar net în anul 2017 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe.

CITEȘTE ȘI: “Şofer” la 4 ani: Un băiețel s-a urcat la volan, a lovit un drumar și încă o maşină, apoi s-a oprit în poarta unei case

Costul mediu lunar al forţei de muncă a fost în anul 2017 de 4.008 lei/salariat, în creştere cu 14,7 la sută faţă de anul precedent.

În anul 2017, numărul mediu al salariaţilor a fost de 4,945 milioane de persoane, în creştere faţă de anul precedent cu 186.500.

CITEȘTE ȘI:Dealer prins în flagrant în timp ce vindea droguri din mașină, la Timișoara

Bărbaţii predomină în rândul salariaţilor (2,599 milioane de persoane, respectiv 52,6 la sută din totalul numărului mediu de salariaţi).

Repartizarea salariaţilor pe sectoare economice arată că majoritatea se regăseau în sectorul terţiar (servicii) – 61,7 la sută în anul 2017.

În sectorul secundar (industrie şi construcţii) lucrau 35,8 la sută dintre salariaţi, iar în cel primar (agricultură, silvicultură şi piscicultură) numai 2,5 la sută.

În profil regional, efectivul salariaţilor a înregistrat creşteri faţă de sfârşitul anului 2016 în toate regiunile de dezvoltare.

În Regiunea Vest a crescut cu 2,8 la sută. De asemenea, în aceeași regiune 43,7 la sută dintre salariați se concentrează în sectorul industriei şi construcţiilor.
abonamente octombrie
La sfârşitul anului 2017, efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (75,9 la sută) şi a înregistrat o creştere cu 2,9 la sută comparativ cu anul precedent.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *