După căderea comunismului și desființarea CAP-urilor, comuna Topolovățu Mare și-a pierdut, pentru o vreme, gloria obținută pe câmpurile agricole. Recent, însă, au început să se ivească vlăstare cu brațe de fier, în ciuda faptului că, până recent, investițiile în dezvoltarea tinerilor erau… inexistente.
În lipsa posibilității de a practica alte sporturi, opt tineri din Topolovățu Mare s-au apucat să-și încerce puterile și au ajuns pe podium. Sunt practicanții de skanderbeg (cunoscut în limbaj popular ca skandenberg), un sport de forță între doi participanți, care își unesc mâinile, își împlântă cotul în masă și împing brațul adversarului până ce dosul palmei acestuia ajunge în plan orizontal.
Nu e un sport olimpic, însă se organizează competiții naționale și internaționale, iar tinerii din Topolovățu Mare sunt, deseori, în frunte.
”Nu aveam altă opțiune în comună. Am făcut judo și rugby la Timișoara, dar naveta și cheltuielile conexe m-au pus pe gânduri. Atunci, împreună cu medicul veterinar din sat, Alin Iovănescu, încurajați de câțiva prieteni, am participat la concursuri. Din prima încercare, am ieșit vicecampion național la brațul drept, la Juniori, categoria sub 75 de kilograme. Era în anul 2008… Aveam 18 ani”, spune David Botar, din satul Ictar-Budinţ, omul care le-a oferit tinerilor din comuna Topolovățu Mare cea mai sănătoasă modalitate de a petrece timpul liber.
În timp ce astăzi, în mediul rural sunt din ce în ce mai puțini copii, iar tinerii aleg, în cel mai ”optimist” caz să zacă la televizor sau la calculator, ronțăind produse de tip fast-food și stingându-și setea cu băuturi răcoritoare carbogazoase, uitând să mai facă exerciții fizice în gospodărie sau să bată mingea pe maidan, cei cu temperament sportiv din Topolovăţ s-au apucat de skandenberg și s-au făcut remarcați.
O tânără din Iosifalău, singura reprezentantă la Mondiale
După aproape doi ani de antrenamente, Adina Paven, din satul Iosifalău, a reprezentat, în luna septembrie, România la Campionatul Mondial de skandenberg, organizat în Ungaria, la Budapesta. ”Îmi place adrenalina”, spune tânăra de 19 ani care a ieșit pe locul șase (cu brațul stâng) și locul șapte (cu brațul drept) din o duzină de participante.
”Am putut participa la Mondiale pentru că la Naționale, anul acesta, la Codlea – Brașov, am ieșit vicecampioană la ambele brațe la categoria tinere, plus 55 kilograme. Am avut emoții, pentru că a fost un concurs cu nivel foarte ridicat. În skandenberg sunt anumite reguli: nu ai voie să ridici cotul, să pleci mai repede, înainte de start, iar încheietura se ține dreaptă.
Am avut meciuri puternice, iar după am resimțit durere. Pentru acest sport îți trebuie un pic de nebunie. E un joc individual și totul depinde doar de tine. Suntem cinci frați și doar eu fac sport. Sunt însă fericită că îi pot face mândri pe părinții mei”, mărturisește Adina Paven, fostă campioană la junioare.
Este singura fată din întreaga comună care practică acest sport, iar antrenamentele intense nu i se par o corvoadă.
Din dragoste pentru adrenalină
Pasiunea pentru această disciplină sportivă a venit odată cu dragostea pentru inițiatorul acestui sport în comună, David Botar, care i-a devenit și antrenor.
”În skandenberg, contează explozia de start. Un meci durează foarte puțin, în general. Doar atunci când concurenții au valoare egală, întrecerea se prelungește, dar vorbim de secunde”, spune Adina Paven. Deși, în particular, sportiva și antrenorul formează un cuplu, activitatea de pregătire se desfășoară ca la carte.
Pregătirea de tip cardio, necesară oricărui practicant de skandenberg, o face parcurgând în ritm susținut distanța dintre Iosifalău și satul învecinat Ictar-Budinț – o distanță de circa doi kilometri -, unde cei de la primărie le-au oferit un spațiu pentru a-și face o sală de forță. Locul e pitoresc. Banca de tracțiuni este acoperită cu o poneavă roșie cu motive populare, discurile ganterelor sunt făcute la strung, iar masa de skandenberg a fost confecționată de meșterii din sat, care nu au ținut cont de dimensiunile standard.
”Ne-ar trebui o masă cu o altă înălțime și lățime. Ceilalți băieți se antrenează acasă, iar aici, la sală, lucrează doar explozia de start și încheietura”, spune David Botar.
Doar faima
Orice sport – ca de altfel orice pasiune – cere sacrificii, iar tinerii din comuna Topolovățu Mare nu se dau în lături de la nimic. Cu puține excepții, antrenamentele se derulează în fiecare zi, iar săptămânal își încearcă forțele la masă. În plus, sunt atenți la alimentație, la odihnă și se țin departe de locurile de distracție, alcool și tutun.
Cu toate acestea, activitatea lor nu este remunerată. Obțin doar adrenalină pură, iar cei mai buni, medalii. Banii sunt câștigați din alte activității. Sunt șapte băieți și o fată: Sergiu Sabou, Mihai Sabău, Lucian Paven, Raul Jurjescu, Adrian Anculia, Alin Iovănescu, David Botar și Adina Paven. Locuiesc în Ictar-Budinț, Iosifalău și Topolovățu Mare. Unii sunt elevi, iar alții au diverse meserii – medic veterinar, paznic sau chiar muncitor în construcții în Spania -, plus munca în gospodărie.
”În skandenberg trebuie să fii cât mai slăbuț, pentru a te încadra la o categorie mai mică de kilograme și cu o forță cât mai mare. Asta e varianta câștigătoare”, spune David Botar, iar tinerii timișeni se află aproape întotdeauna pe podium la campionatele naționale. Mai mulți copii din sat vor să îi urmeze și îi privesc pe medaliați cu respect și admirație.
”Poate că dacă ar fi un sprijin, ar fi mai mulți. A fost un băiat care a renunțat pentru că nu sunt beneficii financiare în acest sport și a ales să muncească. Noi nici măcar nu suntem sponsorizați, ne cumpărăm singuri echipamentele. La Mondiale, primăria ne-a plătit drumul și cazarea. În alte țări, este altfel. Spre exemplu, în Bulgaria, medaliații de la toate categoriile au primit 4.500 de euro. Noi nu suntem încurajați decât pe plan local. E doar faima…”, spune David Botar.
