Clanul impostorilor din Primăria Timișoara, în deficit de personal

nineta si aialalta

În urma anchetelor ziarului nostru, funcționara fără studii în CV, dar cu “hobii”, și colega cu zero pregătire în urbanism, dar cu drept de semnătură pe autorizații de construire, au intrat în pensie anticipată.

Două membre ale clanului impostorilor din Primăria Timișoara au aruncat prosopul. Fosta directoare a creșei Făt-Frumos, Nineta Tenczler, și o funcționară din Direcția Urbanism, Lucreția Croitoru – ambele aduse în atenția publicului de investigațiile ziarului nostru -, au intrat la începutul acestui an în pensie anticipată. Nineta Tenczler a fost protagonistă în articolele intitulate “O anonimă ajunsă șefă este protejată de mafia angajărilor din Primăria Timișoara” (28 februarie 2020) și Un serviciu public din Timișoara este căpușat de piloase pentru că așa a zis Rodica (7 iunie 2019), din care ați putut afla cum respectiva doamnă a obținut un post de director de creșă fără studiile necesare. Aflându-se în grațiile șefei Serviciului Resurse Umane, Rodica Aurelian, doamna Tenczler a fost admisă la concursul aranjat din octombrie 2017. Deși nu avea studii superioare de economie, drept sau administrative, așa cum cerea însuși regulamentul concursului, Nineta Tenczler a fost admisă la concurs și apoi scoasă câștigătoare. A fost una dintre multele ilegalități comise de Rodica Aurelian, ea însăși ajunsă în mod fraudulos pe funcția de conducere. În a doua parte a anului trecut, Nineta Tenczler a fost scoasă de binefăcătoarea ei, madam Aurelian, din postul de director de creșă și adusă chiar în Serviciul Resurse Umane, unde, probabil, ar mai fi rămas ceva vreme dacă protectorul Rodicăi, Nicolae Robu, nu ar fi pierdut fotoliul de primar. Nineta Tenczler și-a cerut intrarea în pensie anticipată, dar informațiile relevante din CV-ul ei n-au fost făcute publice nici la această oră de Primăria Timișoara, semn că transparentizarea instituției este un proces de durată. În 15 mai 2018, unul dintre adversarii declarați ai corupției din administrația timișoreană, activistul civic Lucian Mugur Șerdean, a învins definitiv în instanță Primăria Timișoara, obligată de judecători să scoată de la secret CV-ul Ninetei Tenczler și să i-l prezinte domnului Serdean, obturând doar datele cu caracter personal, gen data și locul nașterii, adresa sau numărul de telefon. Cităm din articolul publicat în februarie 2019: “Doar că, dând dovadă de un tupeu inimaginabil și sfidând pe față instanțele judecătorești, funcționarii primăriei i-au trimis omului, pe mail, o hârtie mâzgălită în bătaie de joc. Scris cu pixul, cu toate rubricile obturate, atât cele conținând datele cu caracter personal, cât și cele privind pregătirea școlară și cea profesională a Ninetei Tenczler – apropo, nu există în acest <<document>> rubrica <<Studii>>, detaliu elocvent pentru bătaia de joc a discipolilor lui Nicolae Robu -, <<CV>>-ul pe care vi-l prezentăm în exclusivitate reprezintă oglinda fidelă a profesionalismului omniprezent în Primăria Municipiului Timișoara. Agramați – observați că rubrica <<hobby>> apare drept <<hobii>>! -, slab sau deloc pregătiți pentru funcțiile pe care le ocupă, fie ele de execuție sau de conducere, cu o coloană vertebrală din plastilină, pupincuriști până în măduva oaselor, piloșii care au împânzit primăria au ajuns să se șteargă la fund cu sentințele judecătorești”.

nineta cv 1

La peste un an și jumătate de la acel CV expediat în bătaie de joc celui care i-a învins în instanță, noul director al Serviciului Public Creșe, Adriana Nemeș, îi transmite lui Lucian Mugur Șerdean o variantă revăzută și adăugită a acelui CV al Ninetei Tenczler. În continuare, rubrica “Studii” nu că este obturată, dar pur și simplu nu există în bătaia de joc numită curriculum vitae, o oglindă fidelă a imposturii existente în Primăria Municipiului Timișoara. Probabil că noul primar nu are habar că subalternii săi continuă practicile oculte din epoca Nicolae Robu, așa că îi dăm o mână de ajutor în devoalarea acestor mizerii.

nineta cv 2

În ceea ce o privește pe impostoarea angajată la Direcția Urbanism fără să aibă nici un fel de pregătire în domeniu, Lucreția Croitoru a fost eroină principală în articolele noastre intitulate Impostura din primărie dă peste cap viața timișorenilor. Un funcționar cu pregătire zero în urbanism semnează autorizații de construire pline de nereguli(2 martie 2020) și Funcționarii timișoreni care jonglează cu autorizațiile de construire au în spate doar vacanțe mascate, nu și studii de specialitate” (12 ianuarie 2021). La fel ca omoloaga ei într-ale imposturii, Lucreția Croitoru a elaborat ani la rând autorizații de construire, în condițiile în care dumneaei nu avea pregătire de specialitate în nici unul dintre domeniile cerute de lege, respectiv urbanism, arhitectură sau construcții. Este incredibil ca într-o primărie de talia celei a Timișoarei să existe asemenea impostori, a căror incompetență să fie certificată inclusiv prin amenzi stabilite de Inspectoratul de Stat în Construcții și confirmate de instanța de judecată, dar, din păcate, este crudul adevăr.

După vizita de lucru în direcția condusă de Culiță Chiș – fan declarat al încălcării prevederilor legale în materia autorizațiilor de construire -, Corpul de Control al primarului Dominic Fritz ar trebui să-și îndrepte pașii spre Serviciul Resurse Umane condus de inegalabila Rodica Aurelian.

Garantăm că scheletele pe care le vor găsi auditorii în dulapurile de la Resurse umane ar putea umple un cimitir întreg.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

16 thoughts on “Clanul impostorilor din Primăria Timișoara, în deficit de personal

  1. Cum adi a sa iasa la pensie? s au facut inselaciuni pe acolo ar trebui sa ajunga la puscarie si sa restituie salariile incasate.

    Se pare ca Fritz nu e decat un mutalau, sper sa caute cuvantul sa ii inteleaga semnificatia.

    Pana sa se apuce de treaba i se termina mandatul. Ba cu autoizolarile, ba ca e pandemie, numai scuze si iar scuze.

    Fa frate un audit ia la puricat toti angajatii, fa restructurari, da concursuri pt pisturi unde simti ca angajatii is pusi pe pile, fa curatenie la Serviciul Resurse Umane ca de acolo se imput toate lucrurile, adu oameni competenti din Resurse umane cu experienta la muktinationale sa vezi atunci cum se rezolva tot.

  2. Eu am impresia ca pe noul primar nu-l ajuta nimeni ,sau nu se vrea de către cei existenți…e normal ❗️Pt. noul primar va fi o lupta mare in a desluși “itele” …drumului către viitor😖Afara toti cei care sunt INCOMPETENȚI ,sa facă concurs pe posturi…simplu ❗️De ce durează așa mult⁉️D-le PRIMAR al Timișoarei , ori luați taurul de coarne sau el va lua totul…a-ți plecat la război…deci luptați ❗️Timisoara si Banatul va fii cu dv.D-le Primar Fritz 👍❗️

  3. Tot respectul pentru munca ta! Poate într-o zi, dezvoltăm o colaborare împreună pe șpăgarii ăștia. Nu îmi place să lucrez cu oricine, dar tu ești ce trebuie. 👍👏🍻🤝

  4. Nu va e rușinea bai mincinoșilor?? Unii oameni de care vorbiți au dat examen sa între pe acele posturi și au învățat pt asta!! Sau de asta ați omis sa va mai interesați :))
    Vai și-amar de voi. Mi-e silă. Ziariști de mana a 10a.

    1. Bosu’ zi cum vrei tu, da’ dacă pleacă Rodi, deschid șampania! Și dacă vrei să vezi ce concursuri au dat, sunt articole și pe tema asta.

    2. Iar noi am solicita încă un examen pentru toți angajații primăriei. Iar acestea sa fie publice și transparente. Sunteți o adunătură de incompetenți acolo în primărie.

  5. Unele datorii electorale trebuiesc plătite și în acest fel din păcate !
    Este greu dar cred că este timpul să ne debarasăm de aceste obiceiuri și  impuneri din spatele liniei electorale și a promisiunilor neortodoxe la care viitorul edil trebuie să închidă ochii ,la afacerilor de cumetrii doar pentru simplu motiv că au pus umărul la campania electorală  !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *