A cerut să i se recunoască vechimea în muncă de la vârsta de… trei ani! Ce a decis Curtea de Apel Timişoara

Legislația din România prevede, pentru câteva categorii sociale, anumite beneficii a căror menire este de a recompensa neajunsurile de care au avut parte la un moment dat. Foștii deportați de pe vremea comunismului reprezintă una dintre aceste categorii, iar printre drepturile suplimentare care le-au fost alocate se numără și adăugarea, la vechimea în muncă, a perioadei în care aceștia au fost persecutați politic.

La constituirea acestui drept trebuie avută în vedere și vârsta persoanei în cauză. Dar pentru că legea nu prevede în mod expres acest lucru, unii au considerat că sunt îndrituiți și la acest beneficiu, chiar dacă, în perioada respectivă, nu aveau vârsta potrivită pentru a putea fi încadrați în câmpul muncii.

Așa s-a întâmplat cu un cărășean, care s-a adresat instanței de judecată solicitând obligarea Agenției pentru prestații sociale să emită o decizie prin care să-i stabilească calitatea de persecutat politic pentru perioada 1949-1952. Chiar dacă în acea perioadă reclamantul nu împlinise… trei ani, Tribunalul Caraș-Severin i-a admis acțiunea. Pârâta a formulat recurs împotriva acestei sentințe, Curtea de Apel Timișoara stabilind, prin decizie definitivă, că acțiunea reclamantului nu este întemeiată.

Interpretare extensivă a dispozițiilor legale

Bărbatul s-a născut la data de 26 aprilie 1949, în localitatea Domaşnea, judeţul Caraş-Severin, iar tatăl său a fost condamnat politic la trei ani de închisoare. Ca o consecință a acelor vremuri, familia celui persecutat a avut și ea de suferit, membrilor acesteia fiindu-le interzisă părăsirea domiciliului. În fața instanței, cărășeanul a povestit că, în perioada deportării (1949-1952), el şi familia sa au suportat diferite persecuţii politice, fiind arestaţi la domiciliu, puşi în permanenţă sub teroare, cu percheziţii frecvente la domiciliu, atât ziua, cât şi noaptea, umiliţi în văzul întregii comunităţi şi ameninţaţi chiar cu pedeapsa capitală.

Examinând hotărârea primei instanțe, Curtea de Apel Timișoara a reţinut că ”instanţa de fond a interpretat extensiv dispoziţiile legale şi a reţinut că din interpretarea teleologică a prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate politic, de regimurile respective în perioada arătată, că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive politice, de către organele statului comunist, termenul de <<persoană persecutată>> trebuie înţeles într-un sens mai larg, respectiv de persoană care a suferit persecuţii atât în mod direct, cât şi indirect – cazul în speţă – prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Curtea subliniază însă că drepturile conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990 trebuie stabilite ţinând seama de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din acest act normativ, text conform căruia „constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei…”, din acest text rezultând că legiuitorul a înţeles să indemnizeze acele persoane apte de muncă şi care au fost împiedicate de regimul comunist să desfăşoare o astfel de activitate.

Or, Curtea a reţinut că, în perioada 1949-1952, reclamantul a avut între unu şi trei ani, având domiciliul legal la părinţii săi şi fiind, în mod indiscutabil, în imposibilitatea de a presta o activitate fizică, din cauza vârstei pe care o avea.

Este adevărat că prin Codul muncii din 8 iunie 1950 nu se instituia o limită minimă a vârstei la care minorul putea încheia un contract de muncă, astfel încât şi sub imperiul acestei legi minorii aveau vocaţia de a li se recunoaşte vechimea în muncă pentru perioada respectivă, dacă ar fi încheiat un contract, însă Curtea a constatat că această reglementare nu poate fi interpretată în sensul admisibilităţii recunoaşterii vechimii în muncă a unui minor cu vârsta între unu şi trei ani, când în mod evident nu avea capacitatea fizică a de a presta o activitate lucrativă”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns