Câteva rânduri despre Andrei Gheorghe

Decesul fostului animator de radio și realizator TV Andrei Gheorghe a stârnit numeroase comentarii pentru că, la un moment dat, nonconformismul lui avea priză la publicul cu precădere tânăr, avid de o anume agresivitate verbală căreia să nu-i lipsească inteligența și, nu rareori, bunul gust.

De fapt, Andrei Gheorghe se pliase pe modelul moderatorului dezinvolt, de factură americănească, sau genul de revoltat fără cauză, deși imaginea sa publică era a unui combatant pentru o cauză dreaptă, a unui sentimental ascuns sub masca cinismului.

Trecutul său se suprapune, într-un fel, peste apariția primelor radiouri și televiziuni particulare în contextul libertății de după prăbușirea comunismului și aparține unei generații dominate de nevoia evadării într-o realitate de tip occidental care la noi încă nu părea posibilă. Singurul debușeu rămânea tot cufundarea în muzica ușoară importată de peste Ocean, având efectul unui drog inofensiv, sau participarea la unele manifestări civice, anemice și fără impact social.

Aș spune că în acea perioadă Andrei Gheorghe s-a jucat cu publicul său destul de numeros în limita farmecului personal, a pozei pe care și-o construise într-o manieră veridică. Din păcate, a neglijat să-și îngrijească dantura, aspect esențial în cazul unui moderator de televiziune.

Era o situație relativ ușor de remediat, însă să nu omitem teama de stomatolog ce poate deveni monstruoasă, cum este și teama de a folosi liftul în cazul celor ce suferă de claustrofobie. Apoi, cu cât înaintezi în vârstă, elanul tinereții se diminuează, uneori se ivește resemnarea, alteori apare blazarea.

Iată că vorbim deja despre o generație care a trăit mirajul libertății, dar care și-a păstrat, în mare măsură, frustrările de odinioară. Andrei Gheorghe i-a blestemat, în stilul lui, pe toți foștii conducători ai României postdecembriste, dorindu-și să-i vadă în cele mai chinuitoare ipostaze.

Nu știu dacă vinovăția este numai a lor sau dacă alții ar fi fost mai buni. Nu știu, de asemenea, dacă o lume fără Dumnezeu este mai bună decât una în care credința religioasă aduce, în primul rând, Izvorul Tămăduirii. Andrei Gheorghe a fost ateu și nu i se poate reproșa această opțiune.

L-am cunoscut cu ani în urmă, când și eu conduceam un post de radio, și mi s-a părut că omul era diferit de imaginea publică pe care și-o crease. Dincolo de zâmbetul lui mereu ironic, de aroganța lui afișată ostentativ, de jignirile lui de-a dreptul ofensatoare, dintre care cea mai dură îi viza pe foștii legionari, incluzând nume de referință ale culturii române interbelice cărora nu le acorda nicio scuză, probabil că și din necunoașterea acelei realități atât de controversate, percepeai ceva uman, un fel de tristețe greu de exprimat în cuvinte, o solitudine plină de nostalgia unei solidarități imposibile.

Foto: adevarul.ro