Cât valorează un elev pentru statul român? E sfidător…

elevi 8

Cu toate că dreptul la educaţie trebuie asigurat în mod gratuit, în acord cu prevederile Constituţiei şi ale legislaţiei UE, în practică lucrurile nu stau chiar aşa. „O familie alocă 39 de lei lunar la fiecare 100 de lei cheltuiţi din banii publici”, potrivit organizaţiei „Salvaţi Copiii“. Aceasta, în contextul în care România acordă cei mai puţini bani din UE pentru educaţie. Specialiştii spun că acest lucru este cauzat în mare parte de lipsa de interes din partea autorităţilor.

Că educaţia este subfinaţată o realitate evidentă în ţara noastră. Organizaţia neguvernamentală „Salvaţi Copiii“ susţine că România alocă cel mai mic procent din PIB pentru învăţământ în cadrul UE, de doar 3,1 la sută, fiind de aproape două ori mai mic în comparaţie cu alte ţări precum Danemarca (7 la sută), Suedia (6,5 la sută) şi Belgia (6,4 la sută), conform datelor Eurostat.

Specialiştii de la Organizaţia „Salvaţi Copiii“ (pe baza datelor de la Comisia Europeană) afirmă că slaba finanţare a sistemului de învăţământ are efecte negative majore asupra procesului de învăţare, în special pentru cei care provin din familii vulnerabile. Aceştia vor avea probleme în procesul de învăţare şi vor înregistra un decalaj greu de corectat, susţin specialiştii.

Mai mult, costurile pe care le implică procesul de învăţământ reprezintă una dintre cauzele abandonului şcolar, România având printre cele mai ridicate rate din UE cu privire la acest fenomen: locul al III-lea (18,5%), după Malta (19,6%) şi Spania (19%).

„Educaţia este valoarea fără de care o societate nu funcţionează la parametri optimi. Tocmai de aceea trebuie ca orice guvern să îşi asume ca prioritate vitală menţinerea tuturor copiilor la şcoală şi sprijinirea celor mai vulnerabili în procesul educaţional. Un copil care provine dintr-un mediu vulnerabil lipseşte de la ore, nu are cum să îşi facă temele şi înregistrează, astfel, un decalaj greu de corectat, care conduce la abandon şcolar. Acest copil este responsabilitatea autorităţilor, a întregii societăţi, nu doar a familiei, iar programul <<Şcoala după Şcoală>> a devenit unul vital”, a afirmat preşedintele organizaţiei, Gabriela Alexandrescu.

Un drept care se asigură gratuit

Articolul 32 (4) din Constituţia României prevede că „Învăţământul de stat este gratuit. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii”. Şi legislaţia de la nivelul Uniunii Europene prevede că dreptul la educaţie este gratuit. Mai exact, în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este specificat faptul că „orice persoană are dreptul la educaţie, precum şi la accesul la formare profesională şi formare continuă“, iar acest drept „include posibilitatea de a urma gratuit învăţământul obligatoriu.“

„Nu avem bani”

„Cauza pentru care elevii şi părinţii vin cu bani de acasă pentru a-şi asigura învăţământul… gratuit e simplă: dezinteresul statului pentru educaţie. Atât de la nivel central, cât şi la cel local şcolile primesc prea puţini bani, insuficienţi pentru ca accesul la educaţie să fie gratuit, nu mai zic şi de calitatea acesteia.

În România, finanţarea este per capita, adică fiecare unitate de învăţământ primeşte fonduri de la bugetul de stat în funcţie de numărul de elevi pe care îi are. V-aţi pus vreodată întrebarea „cât valorează un elev pentru statul român?“. Vă spun eu – între 330 şi 430 de lei pe an. Atât alocă ţara noastră, pe cap de elev, pentru cheltuielile cu bunurile şi serviciile din şcoli.

Din aceşti bani trebuie acoperite toate cheltuielile unităţilor de învăţământ (facturile la apă, curent, încălzire, dar şi achiziţionarea de mobilier, consumabile, materiale didactice sau pentru igienizare).

Dacă vrem ca flagelul fondului şcolii să dispară, trebuie ca statul şi autorităţile locale să iasă din sintagma „nu avem bani“ atunci când vorbim de finanţarea învăţământului şi să acţioneze în mod responsabil, ridicând educaţia la rangul de prioritate şi în realitate, nu doar pe hârtie. Iar acest lucru nu se va întâmpla dacă nu îl vom cere cu toţii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *