Caragiale, depășit de angajații Direcției de mediu a Primăriei Timișoara

Cetatii Timisoara

Chiar dacă din atractivele și instructivele emisiuni ale postului TV apărut recent în grila „feisbuc” – ne referim, desigur, la pseudo-televiziunea primarului care a lăsat un oraș întreg fără apă caldă -, nu transpare nici pe departe așa ceva, timișorenii obișnuiți au probleme.

Și nu probleme a căror rezolvare depinde doar de ei, ci unele care, privite din perspectiva funcționarilor Primăriei Municipiului Timișoara, reprezintă chestiuni care țin de fișa postului respectivilor amploiați.

De pildă, onor angajații Direcției de mediu a primăriei au, printre altele, ca sarcină și să se ocupe de spațiile verzi ale orașului, misiune de care se achită, însă, într-un mod mai mult decât deficitar.

O timișoreancă în vârstă de 70 de ani, Adriana Jurge, s-a plâns, încă din primăvară, primăriei că spațiul verde (domeniu public) din fața casei sale (Bd. Cetății nr. 27, aproape de colțul cu strada Cloșca) s-a transformat într-o… groapă, folosită pe post de parcare de unii taximetriști de ocazie, care-și așteaptă clienții navetiști.

În urma ploilor, craterul se umple, iar în momentul în care o mașină poposește în acel loc, o mare parte din apa murdară ajunge pe gardul casei, doamna Jurge mărturisindu-ne că s-a săturat să-l tot spele…

Ajunși la fața locului, angajații Direcției de mediu au constatat că este necesară refacerea spațiului verde respectiv și i-au comunicat petentei, în scris, că „repartizarea de material dendrologic rămâne în atenția noastră” și că în ceea ce privește parcarea improvizată în fața casei, de această problemă se va ocupa Poliția Locală.

Într-adevăr, doamna Jurge a confirmat că polițiștii locali i-au gonit pe taximetriștii-pirat din fața casei sale – e drept, respectivii și-au găsit un alt loc de parcare, în fața altor case din zonă -, însă refacerea spațiului verde a rămas în aer: s-au succedat anotimpurile, însă oamenii Direcției de mediu nu și-au mai făcut apariția…

Drept urmare, Adriana Jurge a pus mâna pe telefon și a sunat la direcția respectivă, iar unul dintre apelurile sale s-a încheiat în mod neașteptat. O lăsăm pe doamna Jurge să povestească:

„Când am sunat la Direcția de mediu, primul care mi-a răspuns l-a chemat pe un al doilea după ce i-am spus ce problemă am, i-am spus și celui de-al doilea problema, iar ăsta l-a chemat pe al treilea. După ce i-am prezentat situația și celui de-al treilea, acesta a început să-l strige pe un al patrulea: <Adi, Adi, hai la telefon!>. A venit acest Adi, care mi-a spus că n-are nici o reclamație de pe Bulevardul Cetății nr. 27, ci doar de la alt număr, patruzeci și ceva. Era ferm convins de treaba asta și m-a întrebat cine semnează răspunsul primit de la Direcția de mediu prin care eram anunțată că mi se va rezolva problema. I-am răspuns: Adrian Bere Semeredi. Când a auzit numele, acel Adi mi-a închis brusc telefonul, fără să mai zică nimic”.

Fără să fim siguri sută la sută, că n-am fost de față, bănuim că respectivul „Adi” nu era nimeni altul decât însuși șeful Direcției de mediu, directorul Adrian Bere Semeredi, cel care semna depeșa trimisă doamnei Jurge, iar reacția pe care a avut-o în momentul respectiv nu mai necesită alte comentarii…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *