Călin Rosenblum, numit director sportiv la Politehnica Timişoara. Alin Ionescu va coordona academia

Călin Rosenblum, numit director sportiv la Politehnica Timişoara. Alin Ionescu va coordona academia

Conducător cu experienţă în fotbalul timişorean şi fost jucător alb-violet, Călin Rosenblum a preluat oficial funcţia de director sportiv la Politehnica Timișoara.

„În primul rând, mă onorează oferta conducerii SSU Politehnica. Am o experienţă pe care am acumulat-o în decursul atâtor ani în funcţii administrative. Sper să fie de bun augur şi să facem o treabă bună alături de băieţi, de staff, de conducere şi, mai ales, de galeria care este cea mai inimoasă şi cea mai frumoasă din ţară.

Sunt şi culorile alb-violet în care am jucat în decursul anilor, în care m-am realizat pe plan sportiv şi personal. Vin cu inima deschisă şi sper să-i facem bucuroşi pe toţi fanii şi pe toţi cei care sunt alături de această echipă iubită din Banat!”, a declarat Călin Rosenblum, directorul sportiv al Politehnicii Timişoara.

Călin Rosenblum s-a născut pe 26 mai 1964, la Timişoara. A fost elev al Liceului Sportiv (LPS Banatul de astăzi), iar în ultimul an de juniorat s-a alăturat Progresului Timişoara (1982-90), formaţie alături de care, la seniori, a promovat de la nivel judeţean până în eşalonul secund. Din anul 1990 a devenit jucătorul Politehnicii Timişoara (Divizia A şi B), unde a activat până în 1995, şi apoi a mai evoluat un sezon la Metrom Braşov (Divizia B). Pe final de carieră fotbalistică a fost antrenor-jucător la Modern Timişoara.

După retragere, între anii 1997-2002 a fost preşedintele lui CFR Timişoara iar între 2012 şi 2014 a activat ca manager sportiv la ACS Poli. Din anul 2002 a profesat ca şi cadru didactic. De asemenea, din 2009 a fost director adjunct, iar din 2014 până la 1 septembrie 2021 a fost directorul Liceului cu Program Sportiv „Banatul”.

Alin Ionescu, noul coordonator al academiei poliste

În altă ordine de idei, academia Politehnicii are un nou coordonator, acesta fiind profesorul Alin Ionescu. Și centrul de copii şi juniori al grupării alb-violete se află într-un proces de reorganizare şi eficientizare.

„Mi s-a propus din partea clubului să preiau rolul de coordonator al centrului de copii şi juniori. Politehnica nu se refuză niciodată şi aşa ar trebui să fie pentru toată lumea. Am acceptat mai ales pentru că sunt de mulţi ani în club, chiar de când a început ascensiunea Centrului de copii şi juniori. Eu am venit în club în anul 2016, atunci erau doar două grupe în club.

Îmi doresc ca toţi poliştii să ne fie alături. Eu aşa văd lucrurile, unitatea este foarte importantă, unitatea de grup, doar aşa putem creşte împreună. Printre primele proiecte pe care mi le propun e să adunăm copii valoroşi, să-i îndrumăm către fotbalul de mare performanţă”, a declarat Alin Ionescu.

Coleg cu Alexa şi Dancia

Acesta s-a născut pe 9 iulie 1980, la Timişoara. A început fotbalul la FC Politehnica şi apoi a fost junior la LPS Banatul, coleg de generaţie cu Dan Alexa şi Cristian Dancia. A activat în Liga 3 la Obilici Sânmartinu Sârbesc şi Ştiinţa Timişoara, echipa Politehnicii din anii 2000. După o accidentare s-a îndreptat către antrenorat tot în cadrul clubului Universităţii Politehnica, ulterior a mai activat ca antrenor şi a îndeplinit totodată rolul de şef al Centrului de copii şi juniori al clubului CFR Timişoara.

Deţine licenţa UEFA A

Deţine licenţa UEFA A şi e totodată profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Noul coordonator al Academiei Politehnica a pregătit înainte generaţia 2004 din cadrul clubului şi acum e totodată antrenorul celei mai tinere grupe a centrului, cea de puşti născuţi în anul 2016!

„Obiectivul fiecărui club ar trebui să fie acela de a creşte jucători valoroşi din pepiniera proprie pentru echipa de seniori a clubului şi nu numai. Să-i creştem şi să-i urcăm cât mai mult. E îmbucurător că, totuşi, din pepiniera noastră, sunt câţiva jucători care chiar au făcut pasul spre echipa mare, care au şi confirmat. Ne dorim să vină cât mai mulţi din urmă. Valoare avem, dar trebuie să avem şi răbdare cu ei, pentru că nu au experienţă, sunt dispuşi la greşeli şi trebuie sprijiniţi”, a declarat Alin Ionescu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *