Subvenţia de un leu pentru kilogramul de lână valorificat e, în sine, un sprijin bine-venit pentru crescătorii de oi. Numai că derularea programului nu merge ca unsă, o bună dovadă fiind desele modificări ale actului normativ iniţial. Nu mai puţin de patru până în momentul de faţă, iar o nouă modificare va intra în vigoare foarte curând!
Sprijinul a fost instituit în 2017 şi, după repetate schimbări ale regulilor, iată că se introduc noi exigenţe, după cum prevede un recent proiect de modificare a HG HG 500/2017 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”. Prelungirea perioadei de solicitare a ajutorului, începând de anul viitor – mai exact, între 1 martie şi 30 septembrie – este menită, fără îndoială, să le înlesnească beneficiarilor obţinerea subvenţiei. Totodată, ei vor trebui să prezinte documentele fiscale justificative care să ateste comercializarea, direct sau prin intermediar, a producţiei de lână obţinute, până în 1 noiembrie 2019.
Exigenţe mai mari, dar care frizează absurdul
Mai departe, însă, apar condiţionări mai aspre. Una dintre ele este preţul minim de un leu pe kilogram, adică exact cât valoarea subvenţiei. Este o exigenţă care suferă la capitolul logicii şi, în orice caz, nu ţine seama de realittate. În Timiş, de pildă, foarte mulţi oieri, poate chiar majoritatea celor înscrişi în program, şi-au vândut lâna cu 50, 70 de bani sau cu alte preţuri derizorii, de sub un leu pe kilogram. Nu este singura modificare care va frâna, în loc să stimuleze comercializarea lânii.
Despre cât de poticnit a mers programul în Timiş vorbeşte de la sine faptul că din cei aproape 800 de oieri înscrişi, până la data de 1 septembrie – termenul-limită iniţial, ulterior prelungit – doar trei sferturi au reuşit să bată palma cu nişte cumpărători şi să prezinte ulterior documentele fiscale de rigoare la Direcţia Agricolă.
Documentele justificative care atestă vânzarea producţiei de lână, direct sau prin intermediar, sunt fie facturi, fie file din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână vândută. În cazul în care ciobanul îşi vinde lâna unui intermediar, cumpărătorul va trece pe documentul fiscal respectiv numărul contractului încheiat cu un centru de colectare sau cu un procesator, potrivit altei modificări operate de Ministerul Agriculturii. În judeţul Timiş, ei bine, nu există nici centru de colectare şi nici unităţi de procesare a lânii, astfel că fermierii sunt nevoiţi să bată palma cu intermediarii.
„Este nefiresc să-i ceri omului ca pe documentul fiscal pe care îl prezintă la Direcţia Agricolă să fie trecut numărul contractului încheiat între cel care i-a achiziţionat lâna şi un procesator sau un centru de colectare. Ce se întâmplă cu lâna pe care a vândut-o este un lucru care nu-l mai interesează pe crescătorul de oi. Este o prevedere total anapoda. De asemenea, şi condiţionarea unui preţ minim de un leu pe kilogram e prost gândită. În judeţul Timiş, cei mai mulţi oieri obţin din vânzarea cu contract mai puţin de un leu pe kilogram”, susţine Nicolae Oprea, secretar executiv al Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş.
Trebuie spus că numai cei care au solicitat subvenţia în 2017 pot obţine un leu pe kilogramul de lână vândut. Cei care şi-au înfiinţat exploataţii ulterior fluieră, aşadar, a pagubă, deoarece aşa spune legea promovată de ministerul condus de Petre Daea şi la revedere! Dar nici cei care sunt înscrişi în program nu ţopăie de bucurie, pentru că n-au pupat, deocamdată, nicio leţcaie din ajutorul de stat pentru anul în curs. De la anul va fi chiar mai greu…
