Bani de la CJT pentru spitalele din județ

spital 19

Spitalele orășenești din Timiș pot concura pentru fonduri nerambursabile alocate de CJT printr-o schemă de minimis.

În acest sens, instituția a realizat un ghid care prevede condițiile și criteriile de eligibilitate, precum și modelul de contract ce se va încheia cu beneficiarii schemei.

CITEȘTE ȘI: Un nou focar de pestă porcină în Timiș

Documentul a fost aprobat în cea mai recentă ședință în plen a Consiliului Județean Timiș.

Schema de minimis are ca scop susținerea și stimularea furnizării de servicii medicale în concordanță cu nevoile reale ale comunității, prin finanțarea de către CJT a achiziției de echipamente medicale.

Vizate sunt unitățile sanitare din Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Deta și Lugoj. Finanțarea solicitată nu trebuie să depășească 200.000 de euro, iar ghidul exclude posibilitatea alocării fondurilor unei activități a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanțare. Fondurile se acordă pe an bugetar.

CITEȘTE ȘI: RCA 2019. Preţuri dublate şi pentru şoferii care nu au comis accidente

Principiile care stau la baza acordării de finanțare sunt eficacitatea utilizării fondurilor publice, prin folosirea sistemului concurențial, precum și transparența în modul de alocare a banilor, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra:

„Vorbim de o premieră, fiind pentru prima dată în istoria consiliului când se lansează o schemă de finanțare a spitalelor. Am alocat o sumă de trei milioane de lei pentru o perioadă de trei ani. Practic, unitățile sanitare vor intra într-o competiție transparentă pentru accesarea finanțării nerambursabile, ceea ce va conduce la selectarea proiectelor cu cel mai mare impact în comunitate. Ne dorim să direcționăm banii, în cel mai transparent mod posibil, acolo unde e cea mai mare nevoie de ei”.

CITEȘTE ȘI: O fetiţă de 3 ani a supravieţuit două zile cu apă şi biscuiţi lângă trupul mamei sale

Nu este pentru prima dată când CJT investește în sănătate. Spitalului Județean, cea mai mare unitate spitalicească din vestul țării, i-au fost alocate în bugetul pe anul trecut aproape cinci milioane de euro.

În plus, instituția a alocat 1,5 milioane de euro pentru finalizarea Centrului de Mari Arși de la Timișoara, fiind mari șanse ca acesta să devină funcțional la sfârșitul lunii mai.

De asemenea, cel mai recent proiect major lansat de instituție prevede construcția unei noi maternități, investiție de 12 milioane de euro, cu finanțare europeană.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *