Avem prea mulți deținuți, ce facem cu ei?

intrunire

România este una dintre cele 13 țări europene cu penitenciare suprapopulate, cu o medie de 109,1 de deținuți pe 100 de locuri disponibile, în timp în restul țărilor de pe continent care nu se confruntă cu această problemă media este de 94 de deținuți la 100 de locuri.

Consiliul Europei a atras atenția guvernului român asupra acestui aspect, solicitându-i să ia măsuri pentru rezolvarea suprapopulării și a condițiilor precare din penitenciare. Problema este cunoscută de ani buni, însă măsuri nu au fost luate.

În urmă cu două luni, persoanele private de libertate din mai multe penitenciare din țară au inițiat o serie de proteste, revoltate de condițiile improprii de detenție: camere supraaglomerate, mâncare proastă, lipsa asistenței medicale.

În aceste circumstanțe, reprezentanții Ministerului Justiției n-au mai putut sta cu mâinile în sân, fiind nevoiți să facă un prim pas pentru rezolvarea situației. Cum e moda pe la noi, acest prim pas a însemnat inițierea unor întruniri și dezbateri la nivel național, cu participarea unor reprezentanți ai instituțiilor implicate direct sau tangențial în sistem.

Deși este evident că această etapă va dura ceva timp, ministrul justiției, Raluca Prună, speră ca în final să obțină propuneri viabile, din partea persoanelor abilitate, pentru rezolvarea situației regimului de detenție.

Un prim pas spre rezolvarea problemei

Joi, la Timișoara, a avut loc o primă întâlnire regională pe această temă (urmând altele la Cluj, Iași, Craiova și București), organizată de Ministerul Justiției, invitați fiind reprezentanți ai penitenciarului, ai prefecturii, ai Serviciului de probațiune, ai unor ONG-uri, psihologi și alți colaboratori.

Invitații au expus propuneri pertinente, argumentate, pe care reprezentantul Ministerului Justiției, prezent la întrunire, le-a consemnat pentru a le transmite mai departe.

Deși condițiile de detenție din penitenciarul din Timișoara sunt foarte bune, comparativ cu celelalte închisori din țară, directorul acestei instituții, Georgică Aleexev, a admis că e loc și de mai bine.

Comisarul-șef a explicat că are nevoie de un număr mai mare de personal, mai ales că în lunile următoare o parte dintre angajați urmează să se pensioneze.

Pe de altă parte, Georgică Alexeev a propus ca și alte unități similare din țară să le ofere deținuților aflați în sistem deschis și semideschis mai multe zile de permisie, exemplificând faptul că, de Paști, 80 de deținuți din Penitenciarul Timișoara au fost învoiți în permisie câteva zile pentru a petrece sărbătorile împreună cu familia, în timp ce două penitenciare din zona Moldovei a acordat permisii doar pentru cinci persoane.

Comisarul-șef a încercat să arate că învoirile de acest gen reprezintă un câștigă toată lumea: statul are mai puține cheltuieli, penitenciarul nu mai este suprapopulat, deținutul are șanse mai mari de reintegrare socială ulterioară.

Serviciile de probațiune, o alternativă

La rândul ei, șefa Serviciului de probațiune Timiș, Mariana Drăgotoiu, a afirmat, printre alte aspecte, că o posibilă rezolvare a crizei penitenciarelor ar fi o aplecare mai profundă a Ministerului Justiției asupra activității sistemului pe care-l reprezintă.

În condițiile în care noul Cod penal prevede aplicarea unor sancțiuni mai blânde față de vechea legislație, iar multe dintre persoanele condamnate trec, astfel, sub supravegherea serviciilor de probațiune și nu mai merg după gratii, firesc ar fi ca acestea să primească mai mulți bani, personal mai numeros și logistică mai bună.

La Timișoara, de exemplu, serviciul funcționează într-un spațiu impropriu, fără pază, fără mașină, cu personal insuficient și neremunerat corespunzător. În momentul de față, nouă consilieri au în supraveghere dosarele a peste 1.800 de persoane condamnate, ceea ce înseamnă o suprasolicitare fizică și psihică peste măsură.

Este evident că, prin natura atribuțiilor care le revin, seviciile de probațiune din România reprezintă una dintre alternativele viabile pentru depopularea penitenciarelor.

Rămâne însă de văzut, la finalul întrunirilor la nivel național, ce decizii va adopta, până la urmă, ministrul justiției…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Avem prea mulți deținuți, ce facem cu ei?

  1. Alexeev cat costa o permisie de o zi? Dar una de trei sau 5 zile? Stii tu de ce ai aprobat 80 de permisii de Pasti!
    Dar o angajare pe un post la tine in curte? Bineinteles o angajare pentru cineva care nu face parte din familia ta ca aia sunt angajati de mult!
    Asadar, onorabila societate romaneasca, daca analfabetul si golanul acesta, prieten al interlopilor si spagar de notorietate are un un cuvant de spus in sistem, atunci mai bine emigram in Africa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *