
Aproape 100 de directori și directori adjuncți, numiți, de la 1 septembrie, la conducerea unităților de învățământ din Timiș.
În ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, s-a dat avizul pentru numirea prin detaşare în interesul învăţământului, începând cu 1 septembrie 2023 și până la organizarea concursului (sau până la revenirea titularului pe funcție), dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2023-2024, a directorilor şi a directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Timiş.
Astfel, din toamnă, activitatea educațională din în aproape 100 de grădinițe, școli și instituții de învățământ conexe din Timiș, va fi coordonată de directori, respectiv directori adjuncți (re)numiți în aceste funcții pe o perioadă determinată, conform reglementărilor legale în vigoare.
Profesorii care vor ocupa funcția de director și unitățile de învățământ în care au fost detașați în interesul învățământului sunt:
– Alexandru Tănăsie – Colegiul Național Bănățean, Timișoara
– Victor Birău – Liceul Teoretic ”Traian Vuia”, Făget
– Mihaela Pascu – Liceul Teoretic ”David Voniga”, Giroc
– Liana Sofica Ostrovăți – Liceul Teoretic ”Ioan Jebelean”, Sânnicolau Mare
– Adela Panait – Liceul Teologic Ortodox ”Sfântul Antim Ivireanu”, Timișoara
– Ioan Bugnărug – Liceul Teologic Baptist, Timișoara
– Dana Miclăuș-Mercea – Liceul de Arte Plastice, Timișoara
– Mariana Florina Spălățelu – Liceul Tehnologic ”Electrotimiș”, Timișoara
– Mihaela Marin – Liceul Tehnologic ”Azur”, Timișoara
– Doinița Aurelia Zablatoschi – Școala Profesională Specială ”Buziaș”
– Simion Moatăr – Clubul Sportiv Școlar, Lugoj
– Nicolae Eugen Prisecian – Școala Gimnazială nr. 12, Timișoara
– Petru Claudiu Străin – Școala Gimnazială nr. 15, Timișoara
– Mihaela Mocanu – Școala Gimnazială nr. 12, Măguri
– Cristian Teofil Indricău – Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu”, Lugoj
– Mihaiela Geambazu – Școala Gimnazială Jimbolia
– Lavinia Cerasela Briscan – Școala Gimnazială Beba Veche
– Elena Diana Pistrui – Școala Gimnazială Belinț
– Sorina Dori Onița – Școala Gimnazială Birda
– Rodica Firuța Dobra – Școala Gimnazială Brestovăț
– Camelia Titel – Școala Gimnazială Chevereșu Mare
– Simona Adela Belu – Școala Gimnazială Comloșu Mare
– Adriana Angela Canea – Școala Gimnazială Criciova
– Dorina Stan – Școala Gimnazială Darova
– Ion Jinaru – Școala Gimnazială Denta
– Ileana Miculescu – Școala Gimnazială ”Nicolae Groza, Fibiș
– Liliana Dumitrescu – Școala Gimnazială Fârdea
– Emilia Sorina Goian – Școala Gimnazială Gavojdia
– Sabin Bran – Școala Gimnazială Ghizela
– Cornelia Ramona Toța – Școala Gimnazială Giera
– Ciprian Delian Ștreangă – Școala Gimnazială Giulvăz
– Mihaela Nastor – Școala Gimnazială Gottlob
– Viorica Achim – Școala Gimnazială Iecea Mare
– Livia Mihaela Păulescu – Școala Gimnazială ”Sorin Titel”, Margina
– Adelina Claudia Briscan – Școala Gimnazială Nițchidorf
– Valeria Văduva – Școala Gimnazială Pădureni
– Margareta Anișoara Matieș – Școala Gimnazială ”Maria Brindea”, Pesac
– Daniela Onescu – Școala Gimnazială Pișchia
– Nicoleta Liliana Țigriș – Școala Gimnazială Racovița
– Ramona Laioș – Școala Gimnazială Remetea Mare
– Simona Gabriela Tiriteu – Școala Gimnazială Sacoșu Turcesc
– Nicoleta Laura Baranyi – Școala Gimnazială Șandra
– Nicolae Benzar – Școala Gimnazială Știuca
– Dana Angela Steier – Școala Gimnazială ”Sorin Leia”, Tomești
– Nistor Gherescu – Școala Gimnazială Tomnatic
– Nicolae Ioan Isa-Capețan – Școala Gimnazială Topolovățu Mare
– Maria Daju – Școala Gimnazială Valcani
– Claudiu Borangic – Școala Gimnazială Victor Vlad Delamarina
– Maria Cristian Posa – Școala Primară Bara
– Adina Sorina Seleșan – Școala Primară Charlottenburg
– Elena Livădariu – Școala Primară Secaș
– Tamara Stela Bolbos – Grădinița cu Program Prelungit nr. 20, Timișoara
– Mihaela Matei – Grădinița PP nr. 25, Timișoara
– Mihaela Cecilia Bălașa – Grădinița PP nr. 26, Timișoara
– Angela Borlovan – Grădinița PP nr. 33, Timișoara
– Monica Daniela Luca – Grădinița PP nr. 53, Timișoara
– Ildiko Antal – Grădinița PP ”Nikolaus Lenau”, Timișoara
– Ramona Ciurescu – Grădinița PP nr. 5, Lugoj
În data de 16 august, urmează a fi supuse avizului Consiliului de Administrație al ISJ Timiș propunerile de numire în funcțiile de conducere pentru alte cinci unități de învățământ: Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara, Școala Gimnazială Bârna, Școala Gimnazială Cenad, Școala Gimnazială Pietroasa și Grădinița PP nr. 4 Lugoj.
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș va fi coordonat, din toamnă, de directorul Melania Gabriela Dragomir, iar Centrul de Resurse și Asistență Educațională ”Speranța”, de directorul Floriana Țucra. Coordonator al CJAP Timiș va fi Adriana Dodea. La Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara, funcția de director adjunct va fi ocupată de Constantin Sebastian Gavrilă.
Directorii adjuncți numiți de la 1 septembrie sunt:
– Andreea Ioana Goța – Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau”, Timișoara
– Simona Gabriela Mateiu – Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau”, Timișoara
– Simona Nicoleta Humă – Liceul Teoretic ”Vlad Țepeș”, Timișoara
– Alina Cosmina Popescu – Liceul Teoretic ”Alexandru Mocioni”, Ciacova
– Iancu Constantin Berceanu – Liceul Teoretic ”Sfinții Kiril și Metodii”, Dudeștii Vechi
– Monica Laura Vlad – Liceul Teoretic Gătaia
– Milina Mărgărit – Liceul Teoretic Peciu Nou
– Daniel Hlodec – Liceul Teologic Ortodox ”Sf. Antim Ivireanu”, Timișoara
– Ileana Iakab – Liceul Teologic Romano-Catolic ”Gerhardinum”, Timișoara
– Sandra Cristina Moldovanu – Liceul de Artă ”Ion Vidu”, Timișoara
– Alina Antonievici – Liceul cu Program Sportiv ”Banatul”, Timișoara
– Eugenia Simona Mihalache – Liceul Tehnologic de Vest, Timișoara
– Amalia Steluța Milin – Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Timișoara
– Gabriel Buzatu – Liceul Tehnologic de Sivicultură și Agricultură ”Casa Verde”, Timișoara
– Elena Pop – Liceul Tehnologic Jimbolia
– Monika Mărcuț – Liceul Tehnologic ”Traian Grozăvescu”, Nădrag
– Ilie Lăzărescu – Liceul Tehnologic Special ”Gheorghe Atanasiu”, Timișoara
– Mioara Novac – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă
”Dumitru Ciumăgeanu”, Timișoara
– Ildiko Homițchi – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă
”Constantin Păunescu”, Recaș
– Carmen Liana Iorgoaia – Școala Gimnazială nr. 13, Timișoara
– Andreea Elena Trăsnea – Școala Gimnazială nr. 2, Lugoj
– Alexandra Alexandru – Școala Gimnazială nr. 4, Lugoj
– Andreea Iulia Madaras – Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu”, Lugoj
– Cristina Camelia Reiner – Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu”, Lugoj
– Răzvan Nicolae Rusu – Școala Gimnazială Jimbolia
– Ecaterina Terezia Stoiov – Școala Gimnazială ”Theodor Bucurescu” 1, Sânnicolau Mare
– Ramona Florentina Roosz-Suba – Școala Gimnaizală ”Nestor Oprean” Sânnicolau Mare
– Ioan Leban – Școala Gimnazială Dudeștii Noi
– Miruna Irina Popi – Școala Gimnazială Dumbrăvița
– Melanie Gabriela Mateaș – Școala Gimnazială Lenauheim
– Mihaela Anița Constantin – Școala Gimnazială Liebling
– Ilie Ivașca – Școala Gimnazială Satchinez
– Tania Minodora Alda – Școala Gimnazială Teremia Mare