Apa minerală cu puteri tămăduitoare dintr-o comună timişeană ar putea ajunge la export. Câţiva germani, interesaţi de această comoară

sacosu mare 2

Apa minerală cu puteri tămăduitoare de la Izvorul ”Sfântul Petru” ar putea fi scoasă la suprafață și îmbuteliată pentru export. Un grup de cetățeni germani este interesat de această avuție din satul timișean Sacoșu Mare, comuna Darova.

”Aici era cea mai bună apă minerală, filonul merge la Buziaș și Lipova. Această apă minerală este indicată în tratamentul bolilor cardiovasculare și al celor renale. Sunt șase investitori care vor să se unească pentru a deschide o linie de îmbuteliere. Este vorba de trei nemți plecați din Darova, la care s-au alăturat medici germani”, a declarat Sorin Tilihoi, primarul comunei Darova.

 

Beneficii de necontestat

Potrivit edilului comunei timișene, apa minerală de la Izvorul ”Sfântul Petru” din Sacoșu Mare are aceleași calități terapeutice ca și ale celei forate la Buziaș – și medaliate cu aur la expoziţia de la Bratislava, din 1908 -, însă mult potențate. Din rezultatele analizelor chimice efectuate în trecut a reieșit un conținut mare de minerale, în special fier.

Potrivit specialiștilor, apele minerale din zonă sunt recomandate în afecţiuni cardiace, ale sistemului nervos central, nevroze astenice, dar şi pentru cure interne (afecţiuni digestive și biliare, boli metabolice şi de nutriţie). ”Investitorii au repetat probele recent și așteptăm rezultatele”, a spus Sorin Tilihoi.

Potrivit acestuia, locuitorii din Sacoșu Mare au beneficiat gratuit de această apă timp de zeci de ani. Oamenii pun pe seama acesteia starea bună de sănătate pe care o au și chiar faptul că mai bine de 15 consăteni au trecut de venerabila vârstă de 90 de ani.

 

Sursă de apă pentru animale

Izvorul ”Sfântul Petru” a fost descoperit din întâmplare, susțin localnicii. Potrivit acestora, în urmă cu mai bine de 60 de ani, când s-a înființat CAP-ul în Sacoșu Mare, era nevoie de o sursă de apă pentru adăparea animalelor. Așa s-a făcut un foraj pentru a alimenta adăpătoarea vacilor și a oilor. Gustul deosebit al lichidului a atras însă atenția oamenilor, care au realizat că este vorba de apă minerală.

”Sătenii au luat zilnic apă minerală pentru că ea curgea la robinet, la CAP. Forajul aparține de Apele Române de la București. Acesta a fost exploatat după revoluție, când un neamț plecat din Darova a avut o mică fabrică de apă minerală și de sucuri. Se lucra în două schimburi, iar zilnic se îmbuteliau câteva mii de litri. Au fost create în jur de 15 locuri de muncă.

Firma a funcționat patru-cinci ani, după care proprietarul a avut probleme legate de bani. Acum, fabrica e a unui român stabilit în America, însă acesta e în proces cu primul proprietar. Cel din SUA are terenul cumpărat de la primărie și o hală, iar neamțul are altă hală. Forajul poate fi însă exploatat și de către altcineva.

Primăria Darova are teren în zonă, în jur de patru hectare, adică dublu față decât au nevoie noii investitori. Aceștia sunt interesați, pe lângă proprietățile apei minerale, și de debit. Sunt foarte riguroși. Dacă vor deschide o fabrică aici, toată producția va merge la export. Am înțeles că ar fi una dintre cele mai bune ape din Europa”, spune Sorin Tilihoi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Apa minerală cu puteri tămăduitoare dintr-o comună timişeană ar putea ajunge la export. Câţiva germani, interesaţi de această comoară

  1. Cum dam de o comoara, ne si gandim sao exportam. De ce s-a asteptat atatia ani, pana au venit nemtii, se putea exploata avßcest izvor mai din timp, daca apa e chiar asa de grozava. Pe langa pierderea de vreme vine si pierderea de profit, de care vor beneficia… nemtii… unde-i logica?

  2. Posed 18600 metri patrati de teren in partea opusa peste sosea cu inclinatie spre apus .As fi interesat de o asociere in cautarea apei miraculoasa si imbutelierea ei.

Dă-i un răspuns lui calamar Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *