Apă curentă, într-un sat din Timiș.
Arondată administrativ comunei Voiteg, din sudul județului, localitatea timișeană Folea, ce numără în prezent aproape 500 de locuitori, va beneficia în curând de rețea de apă curentă și de o stație de tratare a apei.
Investiția a trecut un nou hop procedural săptămâna trecută, când consilierii comunali au aprobat devizul și indicatorii tehnico-economici aferenți.
Valoarea totală a acestei investiții este de 3,37 de milioane de lei (inclusiv TVA), din care bugetul comunal va asigura puțin peste 300 de mii de lei.
Grosul sumei, respectiv, 2,7 milioane, este alocat investiției propriu-zise, în vreme ce proiectarea și asistența tehnică primește aproape 500 de mii, iar diferența va merge către amenajarea terenului, racordarea la utilități, organizarea de șantier și celelalte cheltuieli conexe.
Lungimea însumată a conductelor de distribuție este de 3,8 kilometri.


