Donaţie către Muzeul Naţional al Banatului

Donaţie către Muzeul Naţional al Banatului

Donaţie către Muzeul Naţional al Banatului

Patru chipuri. Patru vieți. Patru povești care au traversat decenii și au ajuns, în cele din urmă, acasă, la muzeu.

”Zilele trecute, Muzeul Național al Banatului a preluat o donație valoroasă oferită de familia Adriana, Simona și Adrian Aron, anticari, cărora le mulțumim pentru încredere și generozitate.

Printre lucrările intrate în patrimoniul nostru se află două portrete realizate de Albert Krausz, un portret anonim din Banat, datat la mijlocul secolului al XIX-lea, și un portret feminin realizat de Oskar Szuhanek în anul 1953, mărturie a imaginarului social și artistic al primilor ani ai regimului comunist. Fiecare lucrare păstrează câte o lume.

Un fel de fotografie înaintea fotografiei, în care gesturile, hainele, expresiile și detaliile unei epoci continuă să vorbească peste ani.

Iar dacă aceste chipuri au ajuns în colecțiile muzeului, meritul îi aparține și colegului nostru, muzeograful Marius Cornea.

Un veritabil descoperitor de comori culturale, mereu atent la obiectele care completează povestea Banatului și îi păstrează memoria. Patru chipuri. Patru întâlniri cu trecutul. Patru motive în plus să credem că marile descoperiri se ascund, uneori, exact acolo unde cineva știe să privească.

CITEȘTE ȘI: Aquatim anunță modificarea tarifelor pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare

Lucrările sunt următoarele: 1. Portret de femeie cu maramă – autor anonim, Banat, mijlocul secolului al XIX-lea; 2. Portret de femeie – Albert Krausz, 1944; 3. Portret de bărbat – Albert Krausz, 1943; 4. Portret de stahanovistă (Catharina Schmiedmeister) – Oskar Szuhanek, 1953”, au transmis cei de la MNaB.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *