La Drinova, un sat de lângă Lugoj, unul dintre cele șapte din șiragul comunei Bârna, am stat de vorbă cu o localnică, ucraineancă, venită din nordul țării.
M-a întrebat: „Ai fost vreodată la Poieni (Poienile de sub Munte, în Maramureș – n.r.)?”
„Nu, am zis, în timp ce cerul s-a întunecat a furtună. Dacă vine ploaia, te poți adăposti aci, a continuat femeia, arătând spre terasa unui birt, am zis noi, magazin ne-a corectat drinoveanca, aparținând unei femei din sat, aflată în acel moment la Lugoj și pe care îl deschide numai după-amiaza.
Apoi s-a adresat cu o întrebare, din cu totul alt registru, unei consătene, grăbită să-și abată gâsca și puii cei aproape zburătăciți spre casă de teama furtunii. Cerul s-a înnoptat la amiază, dar ploaia n-a venit.
Povestitoarea are doi băieți, unul în Portugalia, de 13 ani (îi merge bine, zice femeia, mult mai bine ca în țară) și altul la Timișoara. Apoi ne spune despre grindina de la Sătmar, dacă am auzit, că ea are o verișoară acolo, care i-a relatat că a fost de mărimea oului.
După aceea ne întreabă, parcă ea ar fi reporterița, dacă am fost la Pogănești, să vedem ce „căși” și-au ridicat ucrainenii ei.
N-am fost de astă dată, dar ne-am dus la Jurăști și am pozat căpițele și fânarul, după model maramureșean, dintr-o grădină. Faine, mai sunt! De altfel, ucrainenii reperezintă o treime din locuitorii comunei, fiind renumiți pentru hărnicie și dorința lor de mai bine.
De ținut după ei, n-ai cum, spune femeia… Amprenta ucraineană din aceste frumoase sate este tot mai vizibilă și benefică, trezându-le din nou la viață.
