Alexandru Mercia: „Am vrut să am o slujbă când termin școala!”

Continental 1

De mic a început să repare lucruri, mai simple sau mai complicate, urmărindu-l pe tatăl său cum făcea asta. Alexandru Mercia, Aly, cum este alintat de familie și prieteni, este proaspăt absolvent al sistemului profesional dual.

Lucrează la fabrica de anvelope a companiei Continental din Timișoara. Să urmeze un liceu tehnic nu l-a interesat de la început. A vrut la școala profesională. A aflat despre Colegiul Ferdinand I din orașul de pe malurile Begăi și a vrut să învețe o meserie. Trei ani a urmat cursurile împletite cu practica de profil și a ajuns acum, la final, electrician.

„Am vrut să am o slujbă când termin. Sunt singur la părinți. Nu stau în internat, avem un apartament unde locuiesc. Stau singur. Mai vin ai mei din când în când, merg și eu acasă la sfârșit de săptămână. Sunt din Gherman, județul Timiș. Am vrut să lucrez după ce termin școala, de asta am ales școala profesională”, spune hotărât Alexandru.

Este electrician în aria de Tăiere-Calandrare din fabrică. A învățat, în cei trei ani de practică în companie, o mulțime de lucruri. Are un mentor care îi arată cum se repară un senzor, ce trebuie să facă, cum să facă să funcționeze mașinăria în parametri optimi.

Alexandru Mercia

„Îmi place. E ușor ce am făcut până acum. Am învățat la școală, iar aici am văzut și am făcut, efectiv, ce trebuie ca să repar o piesă sau alta. E mai fain să faci practic tot ce ai văzut în cărți. Avantajul, aici, este că sunt mai mulți colegi cu experiență care te ajută, îți spun cum să procedezi, îți arată. Așa înveți foarte repede”, povestește el cu entuziasm.

Școala profesională

Alexandru a absolvit chiar în acest an cursurile școlii profesionale de la Colegiul Tehnic Energetic Regele Ferdinand I din Timișoara. Învățământul profesional dual este un parteneriat din care fac parte mai mulți importanți factori: familia, școala, primăria și compania. Fiecare sunt responsabili să asigure toate condițiile ca elevul să ajungă după trei ani de studiu un tânăr cu o calificare și abilitățile de a-și face meseria.

Compania asigură o bursă și instructorul de practică, primăria asigură cazarea, masa și renovarea/echiparea școlii, iar unitatea de învățământ se ocupă de programa școlară și dascăli.
Tot mai mulți elevi se alătură proiectului în fiecare an. Aceștia beneficiază de o bursă lunară de 400 de lei, mâncare gratuită la cantina școlii, cazarea gratuită la internat și un loc de muncă asigurat la terminarea celor trei ani de studii. Înscrierile la școala profesională au loc în perioada umătoare, între 15 și 19 iunie.

Continental Anvelope Timișoara

În cei 18 ani de activitate la Timișoara, Continental a investit peste 460 milioane de euro în fabrica sa de anvelope și a creat peste 2.500 de locuri de muncă. Continental Anvelope Timișoara a produs și livrat, până în prezent, 200 de milioane de anvelope clienților din Europa și din întreaga lume.

Compania produce în Timișoara o gamă largă de anvelope, cu dimensiuni între 13 și 20 de țoli, în linie cu cerințele pieței, incluzând anvelope UHP (Ultra High Prerformance – de înaltă performanță), anvelope inovatoare pentru automobile electrice, precum și anvelope pentru vehicule comerciale ușoare (VAN).

Dacia și Ford se numără printre principalii colaboratori. Compania a primit, în ultimii doi ani, premii importante de la ambii producători locali de mașini: distincția Q1 de la Ford și Best Supplier Award de la Dacia Automobile.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *