Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: Programul „Cadastrarea satului românesc”, prioritate

Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: Programul "Cadastrarea satului românesc", prioritate

Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: Programul „Cadastrarea satului românesc”, prioritate

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară urmează să lanseze şi să pună în practică Programul „Cadastrarea satului românesc”, a anunţat, vineri, noul director general al ANCPI, Laurenţiu Blaga, informează agerpres.ro.

El a precizat că programul, care este cel mai important din ultimii 33 ani, asumat de liberali, reprezintă o prioritate a mandatului său.

Potrivit unui comunicat al ANCPI, Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară prevede cadastrarea gratuit pentru cetăţeni a tuturor proprietăţilor din România, „însă prioritatea absolută este zona rurală, respectiv zonele cu proiecte de infrastructură, care fac obiectul subvenţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi zonele cu populaţie defavorizată”.

„Facem toate eforturile pentru a asigura înscrierea proprietăţilor de la sate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. ANCPI asigură derularea acestor lucrări din veniturile proprii ale instituţiei, finanţând sau cofinanţând cadastrul realizat la nivelul întregii localităţi sau pe sectoare cadastrale.

CITEȘTE ȘI: Reabilitări energetice într-o localitate timișeană

Aici vreau să subliniez că ANCPI sprijină şi procesul de restituire a proprietăţilor, prin cofinanţarea lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare, conform procedurii prevăzute de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, procedură similară înregistrării sistematice.

De asemenea, sunt 660 de comune care beneficiază de finanţare europeană pentru înregistrarea sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară până în anul 2027″, a informat directorul general al ANCPI.

El a anunţat că, odată cu cadastrarea sistematică a proprietăţilor, ANCPI va asigura gratuit şi dezbaterea succesiunilor.

„PNCCF înseamnă armonizarea interesului de evidenţiere şi valorizare a proprietăţii cu asigurarea garantării acesteia, dar şi creşterea considerabilă a proiectelor de dezvoltare regională şi locală. Pe scurt, cadastrul sistematic înseamnă pentru satul românesc comunităţi mai prospere, dezvoltarea agriculturii, construirea de şcoli, spitale şi atragerea de investiţii.

Pentru ca acest program complex să decurgă corect şi într-un ritm susţinut este nevoie de colaborarea tuturor celor implicaţi: prestatori, primari, cetăţeni pentru că doar prin implicarea acestora în toate etapele putem obţine rezultate cât mai corecte”, a arătat Laurenţiu Blaga.

Conform acestuia, situaţiile care necesită remedieri vor fi ajustate pe parcurs şi va fi întocmită o procedură care să simplifice modalităţile de corectare a erorilor intervenite şi nu va implica costuri pentru cetăţeni.

„Suntem conştienţi că este nevoie de o procedură clar şi detaliată pentru cazurile în care este necesară corectarea rezultatelor înregistrării sistematice. Urmare a sesizărilor primite după încheierea cadastrului general şi după consultarea colegilor din oficiile teritoriale, vă pot spune că lucrăm la o procedură care să simplifice modalităţile de corectare a erorilor intervenite şi care să nu implice costuri pentru cetăţeni”, a transmis Blaga.

Directorul general ANCPI a anunţat şi continuarea proiectului de digitalizare a instituţiei, prin creşterea gradului de acces a partenerilor şi cetăţenilor la informaţiile şi serviciile gestionate.

„Digitalizarea presupune şi creşterea interconectării sistemelor proprii, inclusiv a Registrului Agricol, cu cele ale altor instituţii din administraţia centrală şi locală precum ANAF, Consilii judeţene, instanţe, Primării. Această interconectare a sistemelor ajută la realizarea proiectelor de urbanism, infrastructură, precum şi la stabilirea unei baze de date pentru o impozitare corectă”, a mai arătat Laurenţiu Blaga, conform comunicatului.

Laurenţiu Blaga a fost numit director general al ANCPI prin decizie a premierului Marcel Ciolacu, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 15 noiembrie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

14 thoughts on “Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: Programul „Cadastrarea satului românesc”, prioritate

  1. Despre dezastrul pe care l-au făcut firmele care au lucrat pana acum n-am spus nimic domnul director? Sau nu la int„rebat nimeni.

  2. Are intentii foarte bune .Este necesara o procedura de urgenta pentru corectarea multora din greselile facute pe repede înainte,ca aveau termen 2023 .Corectiile sa fie obligat sa le faca cei care au gresit pe banii încasati pe lucrari gresite,facute din birou pe calculator.

  3. Atenție mare! Firma face cadastrul, îl înregistrează la ANCPI iar tu trebuie sa mergi în instanta să-l corectezi. Avocat 2000, expertiza 2000 2ani la judecătorie. La recurs încă 2000 avocat si cca 1,5ani dacă ai și noroc. Nu semnați Declarații de buna vecinătate, în caz de eroare pierdeți în instanta. Ei măsoară în coordonate și abia în final vezi un dreptunghi pe calculator și nu cu ruleta sa ai un control pe loc. Vine altul, măsoară altceva și zice ca „l-a aruncat aparatul”.

  4. As vrea și eu sa fac actele gratuit și succesiunea după soț în ilfov cadastru intabulare titlu de proprietate de ce nu ne ajuta primăria și ma trimite în instanta ca avem peste 30 ani de cind avem pământul și casa va rog sa ma ajutați ca nu am bani am o pensie mica de urmaș dacă sint fonduri europene

  5. Buna ziua sunt din com.Marzanesti Jud.Teleorman si la noi s-au făcut cf gratuit și au fost bine venite numai ca s-au făcut multe greșeli .La mine de ez.am titlu de proprietar pe numele tatălui decedat am făcut partaj voluntar cu fratele din care mi-au revenit următoarele suprafețe extravilane 0.50h/0,48h/0.25si 1,25h am primit cf pe toate an afara de 1,25h,asta s-a antamplat an anul 2014 iar de atunci sunt purtată pe drumuri și nu pot sa rezolv nimic eu m-am bazat pe titlu de pr.și an toată aceasta perioada am lucrat terenul am plătit taxe și impozit și l-am declarat la APIA pana an acest an când am fost informata ca m-a suprapun cu altcineva care și-au făcut cf. pe terenul meu Am mers la Primar PR.m-a trimis la OCPI,OCPI anapoi la Primar sa m-a pună an posesie cu teren din fondul primăriei iar primarul m-a ignora și de aceasta data,Menționez ca nici la curte nu s-au făcut măsurătorile bine Va rog respectuos ajutați-mă

  6. O bătaie de joc,asta mai lipsea acum să cheltuim 2 miliarde de euro 💶 să ne facem proprietăți așa pe suflet!!! De ce se face recepție așa pe nevăzute! Ce comisie face recepția acestor firme de cadastru!? Nu cumva trebuie o comisie locală formată din Oameni simpli și toate instituțiile publice, așa ar fi perfect pentru recepție nu să se trezească oamenii cu proprietăți în tot județul, rușine să vă fie, pușcăria să vă binecuvânteze cu 15-20 ani!!

  7. Veniți la Horia-Tulcea , să vedeți adevăratul dezastru funciar, cu străzi vândute ca și terenuri intravilane , și multe alte gainarii !

  8. În comuna Livezile ,județul Timiș s-au făcut măsurători cadastrale, iar acestea nu corespund cu realitatea.
    Nu s-a respectat limitele care au fost înainte și pun oamenii să meargă la avocați și prin procese. Nerespectând legea care spune tot ce este în plus să fie trecut în acte.
    Primăria făcând favoritisme la unii i-au trecut după hărțile vechi și la unii nu.
    Doresc sa ma ajute cineva în legătură cu problema de mai sus .Mulțumesc anticipat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *