college 2

Cum privesc timișorenii transportul urban?

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a prezentat ieri rezultatele studiului care a analizat „Atitudini și comportamente privind transportul în Timișoara”, realizat împreună cu University College London (UCL), sub supravegherea Prof. Dr. Constantin …

masina aiurea

Mașină parcată aiurea, din comoditate

Un cititor al ziarului nostru ne-a trimis  o imagine cu o mașină parcată aiurea. El a precizat că șoferul acesteia a ales să blocheze un loc de trecere chiar dacă în parcarea alăturată erau suficiente locuri, iar staționarea este gratuită timp de două ore.

roze 3

A fost odată un Teatru de vară în Parcul Rozelor

În urmă cu aproape patru ani, furtuna din 17 septembrie 2017 a distrus, printre altele, și scena din Parcul Rozelor, pe care s-au desfășurat, de-a lungul timpului, numeroase spectacole de toate facturile, dintre care putem aminti Festivalul Inimilor sau …

funda 1

Noutăți de pe șantierul Centurii de Sud a Timișoarei

Luna aprilie a început pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud cu echipele antreprenorului Tirrena Scavi, dar și cu cei de la Transgaz, care au început să lucreze la relocarea rețelei din zona Ghiroda – Moșnița Nouă. O altă relocare a rețelei Delgaz are loc în …