
Salvamont: 61 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Salvamont: 61 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Salvamont: 61 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Județele Timiș și Caraș-Severin ar putea solicita împreună titlul de Regiune Gastronomică Europeană.

Cod galben de ceață în județele Timiș, Arad și Hunedoara

Peste un milion de persoane s-au programat online pentru a obține pașaport prin intermediul platformei electronice puse la dispoziție de MAI

La Timișoara, primii beneficiari au primit deja banii pentru casarea mașinii

Acțiune de deratizare, la Timișoara

Un cadru didactic a lovit o fetiță de 4 ani, într-o grădiniţă din Timiş

Au fost publicate normele de aplicare pentru noua lege a pensiilor

Riscurile unor valori ridicate ale colesterolului din sânge

Șantierul de la Spitalul „Victor Babeș”, în linie dreaptă

Supermarketurile ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta să aibă program scurt. Un proiect de lege care ar urma să schimbe regulile de funcţionare pentru marile lanţuri de magazine din România a fost depus în Parlament. Astfel, potrivit acestuia, supermarketurile…

Când se încălzește vremea. Elena Mateescu, ANM: Până la 20 de grade Celsius. Vremea se va încălzi din nou, iar peste câteva zile s-ar putea să înregistrăm din nou temperaturi de primăvară.

S-a reluat circulația tramvaielor pe bulevardul Cetății. Pe Cetății circulă de azi tramvaiele 4 și 7, ambele cu plecare de la stația situată la intersecția cu Calea Torontalului (Ciocanul).

Două PUZ-uri noi, într-o comună periurbană a Timișoarei. Două noi planuri de urbanism zonal au fost aprobate de consilierii locali ai comunei timișene Șag, la începutul acestei luni, suprafețele alocate acestora (ambele fiind situate în intravilan) fiind de…

Cum va fi vremea săptămâna viitoare. Anunțul meteorologilor. Astăzi vom avea temperaturi mai mari decât cele normale perioadei, iar în unele zone din țară diferențele sunt chiar și de 10 grade Celsius.

Rafila: Numărul de viroze a început să scadă ușor. Numărul de viroze a început să scadă ușor, iar până la sfârșitul lunii s-ar putea situa sub media multi-anuală, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Șase intervenții Salvamont în vestul țării. Un bărbat din Timișoara, aflat pe Muntele Mic, a suferit o fractură de bazin. Salvamontul din Caraș-Severin a fost alertat prin numărul de urgență 112 de șase ori , semnalându-se cazuri de plăgi, lovituri şi entorse…

Imagini cu lupii din Parcul Național Defileul Jiului. „Pentru că forța haitei stă în lup și forța lupului stă în haită” – Video Romsilva a publicat imagini cu lupii din Parcul Național Defileul Jiului.

Prime de la stat pentru tinerii care se angajează în 2024. Ministerul Muncii și Solidarității sociale acordă, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, stimulente pentru angajarea în muncă a tinerilor.

900 de militari NATO vin în Banat. Operaţiunea are loc pe Aeroportul Caransebeş, contractul fiind deja semnat între Gabriel Olariu, administratorul aeroportului, şi Ministerul Federal al Apărării din Germania.