Când visele devin realitate

Când visele devin realitate

Când visele devin realitate

Gabi, un băiat al cărui drum în viață a început la țară, într-o mică localitate din Oltenia. De mic a știut ce înseamnă greul și cum este să pornești de jos. Haina militară l-a fascinat încă din anii adolescenței, când participa, în fiecare iarnă, la festivitățile dedicate Zilei Naționale a României.

Cum în viață este bine să crezi în visele tale și să le transformi în obiective personale realizabile, anul 2019 i-a adus lui Gabi îndeplinirea unuia dintre ele: acela de a deveni militar. A absolvit cursul de subofițeri sanitari și, din martie 2019, este sanitar principal în secția medicină internă a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara.

“Începutul a fost unul dificil, deoarece veneam din viața civilă, fără experiență militară și medicală, dar cu dorința de a învăța lucruri noi și de a duce la bun sfârșit fiecare sarcină pe care o voi primi”, spune sergentul major Gabriel Pîrvu.

Pandemia COVID-19 l-a poziționat în postul de sanitar și gestionar la Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament, secția externă de boli infecțioase a spitalului, care a fost operaționalizată pentru a trata pacienții infectați cu virusul SARS-CoV2. Timp de trei ani, s-a asigurat mereu că personalul medical și administrativ dispune de toate materialele necesare pentru a-și putea îndeplini misiunile în condiții optime.

CITEŞTE ŞI: Centru de recuperare a copiilor cu dizabilități, într-o comună periurbană a Timișoarei

Om de echipă, ambițios și dedicat profesiei, nu spune nu provocărilor și sarcinilor noi. Din anul 2023 sprijină activitatea de secretariat a comisiei de expertiză medico-militară și pe cea a biroului aprovizionare și evidență materiale.

Cum familia este cea care te sprijină și este oaza din care îți încarci bateriile atunci când ai nevoie, iar copiii sunt împlinirea sufletească supremă, Gabi primește de la viață ceea ce poate și-a dorit cel mai mult, o fetiță.

Când visele devin realitate

Povestea sergentului major Gabriel Pîrvu este una plină de curaj, determinare, ambiție, dar mai presus de toate, este plină de iubire, iubire pentru ceea ce face și iubire pentru ceea ce are.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *