
Un accident de circulație grav s-a produs, vineri după-amiază, pe Centura Timișoarei, la Moșnița Nouă.
La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ.
În accidentul rutier sunt implicate patru autoturisme cu zece persoane, dintre care patru minori, potrivit primelor informații.
Echipajele medicale acordă îngrijiri medicale unei victime de sex feminin (adult).
UPDATE, IPJ Timiș
O femeie de 48 de ani a condus un autoturism pe Centura Ocolitoare Timișoara ( VTM), dinspre Moșnița înspre Ghiroda, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, care se afla oprit în coloana de vehicule. În evenimentul rutier au fost implicate 4 autoturisme.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto de 48 de ani, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Cu toții au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
CITEȘTE ȘI: Combinatul siderurgic din Hunedoara, cu o istorie de 140 de ani, și-a închis porțile
Sursa foto: INFO TRAFIC jud. Timiș


