
Două echipe de elevi din Timișoara, premiate la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică
La Olimpiada Națională de Creativitate Științifică, desfășurată la Iași, în perioada 26–29 mai 2026, județul Timiș a fost reprezentat de trei echipe, formate din elevii: Daria Alexandra Bolborea (clasa a XI-a, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara) și Rareș Aris Moldovan (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara) – profesor mentor Corina Vasilescu; Doris Ruse (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara) și Marla Wenczel (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara) – profesor mentor Corina Vasilescu; Alessia Miuțel (clasa a VIII-a, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” Timișoara) și Matei Molnar (clasa a VII-a, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara) – profesor mentor Diana-Sophie Coda.
Echipa formată din Daria Alexandra Bolborea și Rareș Aris Moldovan a obținut premiul II, iar echipa din care au făcut parte Alessia Miuțel și Matei Molnar a primit premiul special ”Anghel Saligny”.
Olimpiada Națională de Creativitate Științifică pune un accent deosebit pe încurajarea și promovarea creativității în rândul tinerilor pasionați de științe, pentru a identifica posibile soluții științifice sau tehnice capabile să răspundă problemelor societății.


