Cristian Gălan, antrenor la Șag

Cristian Gălan, antrenor la Șag

Cristian Gălan, antrenor la Șag.

Trimis la centrul juvenil după aducerea lui Dan Alexa ca lider al staff-ului tehnic, Cristian Gălan s-a despărțit ieri de Politehnica Timișoara și a dat curs ofertei primite de la Timișul Șag, echipă care activează în Liga a III-a.

Acolo el va lucra, printre alții, cu jucătorii Bogdan Bratu, Denis Boariu, Ștefan Miclăuș și Marco Lazăr, împrumutați de la clubul alb-violet, cu ultimii trei el lucrând în ediția precedentă a celui de-al treilea eșalon fotbalistic.

„La acest moment îi urăm multă baftă în noua provocare pe care a acceptat-o, dar în același timp îl asigur de toată prețuirea noastră pentru tot ce a făcut pentru clubul Politehnica, în momentele grele, atât din postura de jucător, cât și de antrenor!

Cristi Gălan este și va fi mereu în familia Poli. Mult succes Cristi!”, a declarat Dinu Bara, directorul general Politehnica Timișoara.

Cristian Gălan s-a născut la 17 septembrie 1988, la Hunedoara. A început fotbalul în orașul natal, la Corvinul, apoi a venit la Timișoara, la echipa secundă a clubului FCU Politehnica, de unde a fost împrumutat la Fortuna Covaci, în Liga a II-a.

A mai evoluat pentru FCM Reşiţa, Corvinul 2005, Viitorul Sânandrei, Flacăra Făget, Timișul Şag, CSC Dumbrăviţa şi Phoenix Buziaş. A fost, în deceniul trecut, emblematic căpitan și stoper al Politehnicii, cu care a promovat din Liga a V-a până în Liga a II-a.

După retragerea din activitatea de jucător s-a dedicat antrenoratului la nivel juvenil, tot la Politehnica. A format generația 2006, din rândurile căreia mai mulți juniori au debutat în echipa de seniori (Vlaicu, Boariu, Tătaru, Miclăuș, Avramescu, Erceanu, T. Hus, M. Oprea, D. Roșca), o grupă cu care a fost la un gol distanță de o semifinală națională în Liga Elitelor U17.

În primăvara anului 2021 a fost secundul lui Dan Alexa la prima echipă, în cel mai bun sezon al proiectului început în urmă cu 13 ani, când alb-violeții s-au calificat în play-off-ul ligii secunde.

A condus în sezonul trecut atât echipa de seniori, ajungând în finala barajului de promovare în Liga a II-a cu cea mai tânără garnitură din istoria clubului, cât și formația alb-violetă din Liga Elitelor U16. Clubul Sportiv Timișul Șag anunță numirea lui Cristian Gălan în funcția de antrenor principal al echipei noastre de seniori.

Tehnicianul vine de la Politehnica Timișoara, unde a activat în ultimii ani ca antrenor la nivel juvenil și apoi la echipa de seniori, contribuind la formarea unei generații de jucători talentați.

Fost căpitan al Politehnicii Timișoara, Gălan a fost și jucător al Timișului Șag în perioada carierei sale active, revenind acum acasă, într-un loc unde a lăsat amintiri frumoase.

Din această zi, el va coordona activitatea echipei noastre, iar clubul îi urează mult succes și realizări pe măsura ambițiilor comune!”, se arată într-un comunicat al clubului din Șag. Cristian Gălan îl înlocuiește la Timișul pe Ciprian Urican.

CITEȘTE ȘI: Timișoreanca Larisa Adam, câștigătoare la „XIII WKC European Cup”, kata feminin


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *