61 la sută dintre profesorii din mediul rural vor să creeze lecții digitale

61 la sută dintre profesorii din mediul rural vor să creeze lecții digitale

61 la sută dintre profesorii din mediul rural vor să creeze lecții digitale.

Aproximativ 68 la sută dintre profesorii din mediul rural spun că îmbunătățirea abilităților digitale este principalul lor beneficiu în contextul desfășurării multor ore online din cauza pandemiei, conform unui sondaj desfășurat de World Vision România și Fundația Vodafone România în perioada decembrie 2021- ianuarie 2022, pe un eșantion de 200 de profesori din mediul rural, beneficiari ai programului „Școala din valiză”.

Principalele dificultăți întâmpinate de profesori în realizarea de conținut digital au fost: timpul necesar creării unei lecții digitale, lipsa informațiilor legate de aplicațiile pe care le pot folosi pentru a crea conținut, lipsa de motivație după multe ore desfășurate online, lipsa unor modele de lecții din care să se inspire și lipsa cunoștințelor de tehnologie.

CITEȘTE ȘI: PNL Timiș: „Îndemnăm Primăria Timișoara ca, pentru a ieși din această nouă criză la Colterm, să ia măsurile necesare și să vină cu un plan de management concret”

În acest context, profesorii incluși în programul „Școala din valiză”, derulat de World Vision România și Fundația Vodafone România, cu scopul de a crește abilitățile digitale ale profesorilor și elevilor din mediul rural, învață timp de patru luni să folosească Moodle – cel mai utilizat sistem de management educațional la nivel mondial.

Profesorii sunt instruiți cum să creeze cursuri, conținut interactiv de tip carte/ lecție/ Wiki, cum să gestioneze conținutul creat sau cum să utilizeze H5P pentru crearea de conținut.

La fiecare sesiune, profesorii pregătesc lecții practice aplicând funcționalitățile predate.

61 la sută: „Elevii au continuat să învețe chiar dacă le-a fost greu”

Conform studiului, principalele beneficii pe care le-au avut profesorii din mediul rural în contextul dificil în care școala s-a desfășurat online în ultimii doi ani au fost faptul că și-au îmbunătățit semnificativ abilitățile digitale (68 la sută), că și-au cunoscut mai bine elevii și condițiile în care trăiesc aceștia (32 la sută), dar și faptul că elevii au continuat să învețe chiar dacă le-a fost greu (61 la sută), arată același sondaj.

Pe de altă parte, între provocările școlii online pentru profesori s-au numărat: conexiunea slabă la internet, oboseala lor și a elevilor după multe săptămâni de școală online, faptul că elevii erau adesea cu camerele închise, lipsa de control asupra activității elevilor din timpul orei și faptul că profesorii aveau mai multe sarcini în același timp.

Motivația profesorilor pentru crearea de conținut digital a venit din faptul că elevii erau mult mai atenți atunci când li se preda cu ajutorul lecțiilor digitale, performanța lor a fost mai bună în timpul lecțiilor la care a fost folosit și conținut digital, erau mai atenți și luau note mai mari la testele desfășurate pe tabletă.

Pe de altă parte, 12 la sută dintre profesori spun că nu au avut tehnologia necesară pentru a preda online, iar același procent afirmă că le-a fost dificil să creeze conținut digital pentru că nu știau să facă acest lucru.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *