Atenție unde şi cum parcați! Ce ghinion teribil au avut doi şoferi
Un vânticel provoacă, la Timișoara, pagube importante. Copacii toaletați în dorul lelii nu fac față intemperiilor din ultimul timp.
Tuesday, March 19
Un vânticel provoacă, la Timișoara, pagube importante. Copacii toaletați în dorul lelii nu fac față intemperiilor din ultimul timp.
Mai sunt doar puţine zile până la Ajunul Crăciunului, când obiceiul românesc cere să avem casa curată, masa pusă și, bineînțeles, bradul împodobit.
Un accident grav de circulaţie s-a produs, în urmă cu puţin timp, în Timişoara, pe Bulevardul Michelangelo, la intersecţia cu…
Va fi iureş în mijloacele de transport în comun din Timişoara! În perioada 18.12.2017 – 24.12.2017 agenții de intervenție pază și ordine…
O reglementare propusă de Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF), aflată deocamdată în dezbatere, va adapta la modificările…
În această seară, Filarmonica de Stat „Banatul” din Timişoara organizează în sala „Capitol”, cu începere de la ora 19, un concert simfonic…
O comună din Timiş va avea, la anul, toate drumurile asfaltate. Edilul-şef al acesteia spune că este o unitate administrativă cu „venituri proprii care…
Anunţ de ultim moment al meteorologilor! În intervalul 15 decembrie, ora 18 – 16 decembrie, ora 14, aria ploilor se va extinde în regiunile vestice…
Preţurile de strigare ale locuinţelor din Timişoara, aflate în creştere constantă pe aproape tot parcursul anului, s-au mai calmat în noiembrie.
După renunţarea la mijlocaşul croat Josip Soljici,următoarea decizie a noului preşedinte polist Radu Birlică a fost cooptarea în club a oamenilor de afaceri…
Anul 2018 va fi unul al concretizării unor ample investiţii într-o comună de lângă Timişoara. Nu mai puţin de şapte proiecte europene…
Un accident rutier soldat cu decesul unui pieton s-a petrecut joi seara, pe Drumul Naţional 7, pe raza localităţii…