Se întâmplă în Timiş! Spitalul-fantomă care înghite bani

spital ciacova

Un spital închis, prin decizia Ministerului Sănătății, în urmă cu mai bine de cinci ani, la scurt timp după efectuarea unor lucrări ample de renovare a spațiilor, continuă să genereze cheltuieli pentru administrația locală, deși nu mai aduce nici un beneficiu locuitorilor. Este vorba despre Centrul de Sănătate Ciacova.

”În clădirea mică din curte funcționează un centru de permanență și un punct de lucru al Serviciului Județean de Ambulanță. Clădirea mare, spitalul propriu-zis, e închisă și se degradează pe zi ce trece. Suntem nevoiți să alocăm bani de la buget pentru a repara acoperișul și a conserva clădirea”, susține primarul localității, Petru Filip.

Potrivit acestuia, Consiliul Județean Timiș s-a gândit la transformarea spațiului într-un azil pentru persoanele cu dizabilități sau pentru vârstnici. Din păcate, nu sunt programe europene în această direcție și nu sunt bani pentru astfel de investiții.

Anterior închiderii spitalului, toate saloanele și cabinetele au fost renovate la standardele actuale, tâmplăria a fost schimbată, s-au reorganizat circuitele, iar cabinetele au fost dotate cu aparatură performantă.

Spitalul din Ciacova a fost construit chiar de localnici și a funcţionat 76 de ani, iar în ultima perioadă de funcționare erau tratate anual circa 800 de persoane, unitatea sanitară deservind peste 10.000 de locuitori.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *