Rudele îl ştiau în spital, dar a fost găsit… înecat în râul Timiş

Trupul unei femei a fost descoperit într-un râu din vestul țării

Foto: resita.ro

Un bărbat de 60 de ani, din Caransebeş, a fost găsit mort în albia râului Timiş. Cadavrul a fost observat de câţiva oameni, care au sunat la poliţie.

Bărbatul a fost identificat rapid, iar rudele sale au fost chemate pe malul Timişului. Fratele lui a suferit un şoc când a văzut cadavrul, mai ales că ştia că era internat la un spital.

”Este vorba de un barbat de 60 de ani din Caransebes care a fost gasit inecat in raul Timis. A fost vazut in albia raului, la aproximativ 500 de metri distanta de DN6. Fratele barbatului a sustinut ca acesta ar fi fost internat la Spitalul Marila. Pe trupul neinsufletit nu au fost descoperite urme de violenta, insa, conform legii, a fost deschis un dosar penal de moarte suspecta”, a declarat pentru resita.ro, Iuliana Popescu, purtator de cuvant in cadrul IPJ Caras-Severin.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga din Caransebeş, în vederea efectuării autopsiei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *