Pacienţii pot reclama şpaga din spitale printr-un simplu SMS!

medic 2

Pacienţii vor fi întrebaţi, printr-un SMS, cum au fost trataţi în spital, dar şi dacă li s-a cerut şpagă pentru serviciile de care au beneficiat. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că noul sistem de feedback va funcţiona în toate spitatele, înainte de finalul mandatului său.

În acest moment proiectul pilot a fost implementat în cinci unităţi sanitare din ţară.

„Noul mecanism de feedback este foarte simplu. Atunci când pleci de la spital, primești un sms cu câteva întrebări, întrebări la care poți să răspunzi prin sms sau online. Întrebările vor fi sub 10 și vor cuprinde elementele esențiale din care să putem extrage satisfacția reală a pacienților”, declară Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

La întrebarea dacă pacienții vor fi întrebaţi şi de şpagă, ministrul Sănătății a spus că „unele întrebări țin de integritatea personalului”.

„Eu nu am dat niciodata bani pentru servicii medicale în spitale. Aș reaminti însă că orice condiționare a unui act medical de primirea unui plic este o crimă”, precizează Vlad Voiculescu.

radioresita.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Pacienţii pot reclama şpaga din spitale printr-un simplu SMS!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *