Mii de pastile de amfetamină, zeci de grame de cocaină şi trei kilograme de cannabis, găsite de poliţişti

Mii de pastile de amfetamină, sute de doze de heroină, trei kilograme de cannabis şi zeci de grame de cocaină au fost găsite, în ultimele două săptămâni, în urma a 30 de percheziţii făcute de poliţişti în locuinţele unor suspecţi de trafic şi consum de droguri, anunţă Poliţia Română.

„În perioada 9 – 22 decembrie a.c., poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat 28 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, trafic şi consum ilicit de droguri, criminalitate informatică şi spălare de bani. În cadrul investigaţiilor, pentru probarea activităţii infracţionale a 83 de persoane bănuite, poliţiştii au efectuat 30 de percheziţii ce au vizat imobilele folosite de acestea. În urma administrării probatoriului, 26 de persoane au fost reţinute sau arestate şi 4 sunt cercetate sub control judiciar.În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate 3,242 kg. de cannabis, 3 gr. de heroină, 92 de gr. de haşiş, 12 doze de heroină, 35 de gr. de cocaină, 7,510 kg. de masă vegetală, 50 de gr. de amfetamină, 4 gr. de MDMA, 33 de comprimate MDMA şi 3 cântare folosite la cântărirea drogurilor”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Din casele suspecţilor au fost ridicate şi puse sub sechestru zeci de telefoane mobile, mai multe calculatoare, dar şi importante sume de bani, mai anunţă sursa citată.

Sursa: mediafax.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare