Mesajul candidatului PMP, Marius Dugulescu, la Primăria Timișoara

dugulescu 3

Dragi timișoreni,
Sunt onorat să vă reprezint la alegerile locale din data de 5 iunie 2016, în calitate de candidat la funcția de primar al Timișoarei, din partea Partidului Mișcarea Populară.

Sunt Marius Dugulescu și mulți dintre dumneavoastră mă cunoașteți din anii când am reprezentat Colegiul 3 în Parlamentul României (2008-2012), mulți l-ați cunoscut pe tatăl meu, pastorul Petru Dugulescu, care a rămas în istorie prin participarea lui la Revoluția din Decembrie 1989, dar și prin felul prin care a ajutat oamenii din acest oraș în cele două mandate în Parlamentul României (1992-2000) și nu în ultimul rând, prin proiectele sociale și caritabile care continuă și astăzi.

Sunt sigur că în aceste zile ați primit multe scrisori și materiale electorale de la toți ceilalți candidați. Vă îndemn să nu le ignorați, ci să le studiați cu mare atenție, iar în 5 iunie să fiți un alegător informat care își exercită responsabil dreptul de a vota.
Locuim într-unul din cele mai importante orașe ale României, cu un foarte mare potențial de dezvoltare, potențial care a fost prea puțin pus în valoare de administrațiile trecute. Viziunea mea pentru o Timișoară puternică vizează în primul rând unitate – o instituție a Primăriei deschisă și transparentă, în dialog permanent cu celelalte instituții publice, cu societatea civilă și cu cetățenii.

Iubesc Timișoara și am intrat în această competiție hotărât să lupt pentru drepturile noastre garantate de Constituția României, drepturi care odată cu descentralizarea sunt în responsabilitatea administrației publice locale:

1. Administrație transparentă care să asigure informarea crectă a cetățenilor asupra modului în care se cheltuie banii publici; simplificarea procedeelor de rezolvare a demersurilor ce țin de administrația locală.

2. Educație calitativă și modernă, inițierea unui proiect general de program after-school din bani publici pentru a veni în ajutorul părinților care lucrează și au nevoie de o soluție pentru copiii lor.

3. Sănătate și mediu curat care să îmbunătățească starea de sănătate a cetățenilor și calitatea aerului înconjurător, astfel încât media de viață a timișorenilor să crească.

4. Cultură și turism autentic care să ocrotească și să conserve identitatea culturală, tradiția și patrimoniul cultural pe care Timișoara îl are.

5. Asistență socială implicată în integrarea persoanelor aflate pe poziție de inegalitate, cu drepturi și obligații egale ca toți ceilalți. În premieră pe țară, Timișoara va avea între consilierii locali o persoană cu dizabilități locomotorii totale, fiind astfel vocea miilor de persoane ce așteaptă de ani de zile o îmbunătățire a calității vieții lor.

Programul meu în 5 puncte reprezintă o viziune realistă și responsabilă privind viitorul Timișoarei ca oraș cu însemnătate regională, națională și internațională. Știu ce lucruri mărețe putem realiza împreună! Vrem să ne mândrim cu Timișoara în anii ce urmează și vrem ca tinerii și copiii să ne rămână aici!

Votează cu responsabiliate o administrație în folosul oamenilor!
Cu Dumnezeu înainte și va fi bine!
Marius C. Dugulescu
votant și candidat la funcția de primar al Timișoarei la alegerile din 5 iunie 2016.
(P)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Mesajul candidatului PMP, Marius Dugulescu, la Primăria Timișoara

  1. UN RASPUNS MAI BUN NICI CA SE PUTEA.DOMNUL MARIUS DUGULESCU ARE UN PROGRAM REALIST NU PROMITE LUCRURI CARE NU SE POT REALIZA FATE DE UNII CARE PROMIT ‘MAREA CU SAREA ‘ DOAR SA AMAGEASCA POPULATIA SA-I VOTEZE. RECOMAND CETATENILOR TIMISORENI SA VOTEZE OMUL SINCER CURAT CARE NU-I AMESTECAT IN AFACERI ‘NECURATE!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *