Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Expert controversat în ”dosarul Poli I”

Cea mai așteptată audiere în dosarul ”Poli 1” a eșuat, vineri, din nou. După citări succesive ale expertului contabil timișorean, de concluziile căruia atârnă destinul celor 11 inculpați (care au avizat, pe timpul fostului președinte al CJT, Constantin Ostaficiuc, finanțarea echipei de fotbal ”Poli”) din cauza respectivă, la termenul de vineri părțile au luat la cunoștință că nici de această dată procesul nu poate continuă din același motiv.

Dana Craiovan, specialistul așteptat încă din luna aprilie să fie audiat, nu a apărut, depunând la dosar o motivare în acest sens.

Mărturia sa este importantă pentru cauză, procurorul de ședință insistând de fiecare dată pentru audierea expertului. Menționăm că acesta a fost propus de parchet și aprobat de instanță, însă concluziile sale au fost ulterior contestate de avocații părților implicate în proces.

Vineri, președinta completului de judecată a informat auditoriul că specialistul îndelung așteptat a depus o înștiințare la dosar anunțând că ar putea fi disponibil pentru audieri doar în perioada 12 – 15 decembrie.

După câteva discuții în contradictoriu cu avocații inculpaților (unii dintre ei afirmând că nu pot fi prezenți în sală în intervalul indicat), președintele completului de judecată a rămas însă ferm pe poziție, decizând să programeze totuși audierea expertului într-una din zilele dorite de acesta.

Nu de alta, dar cine știe când mai poate fi găsit, iar cauza se poatea, astfel, tergiversa la nesfârșit.

Expertul contabil, propus mai demult de parchet și aprobat de completul de judecată, a fost, la un moment dat, sancționat cu 500 de lei, în cursul judecății, pentru neprezentare. Nu s-a speriat însă de o amendă…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Expert controversat în ”dosarul Poli I”

  1. Intrebarea mea aste daca procurorul sau judecatorul intelege complicatul hatis de cifre date legi privind codul fiscal de la aceea data sau trage concluzii doar a ceeace s-a subliniat in dosar de catre procuror

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare