Ziua Mondială a Curăţeniei

curatenie 2

„Ziua Mondială a Curățeniei” (World Cleanup Day) va fi sărbătorită și în acest an în județul Timiș. Peste 70 de angajați ai Consiliului Județean Timiș și ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș vor participa sâmbătă la acțiunile de ecologizare organizate la nivel național de Asociația „Let’s do it, Romania!”.

CITEȘTE ȘI: Kaufland face angajări pentru Germania. Oferă cel puțin 1.800 de euro

Angajații celor două instituții timișene, precum și reprezentanții Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului și ai Asociației pentru Managementul Energiei Timiș, se vor alătura altor zeci de mii de români care vor fi prezenți la sfârșitul acestei săptămâni la acțiunile de curățenie.

La evenimentul de sâmbătă vor lua parte, de asemenea, și președintele CJT, Călin Dobra, precum și vicepreședintele Traian Stancu.

CITEȘTE ȘI: Cine este noul iubit al timișorencei Brigitte Sfăt. Tânărul ar urma să deschidă o afacere în Dubai

Toți voluntarii vor fi dotați de către organizatori cu echipamentele necesare pentru adunarea deșeurilor (mănuși și saci) și vor fi recompensați, totodată, cu tricouri inscripționate special pentru „Ziua Mondială a Curățeniei”.

Acțiunile de ecologizare se vor desfășura în mai multe locații din Timișoara (Gara de Nord, Gara de Sud, parcuri etc.), dar și la marginea orașului, în jurul Centurii de sud.

Vor avea loc, de asemenea, acțiuni de strângere a deșeurilor în peste 20 de localități din județul Timiș.

CITEȘTE ȘI: Vine Ruga Timișoarei

După ce a fost sărbătorită pentru prima dată în urmă cu zece ani ani, în Estonia, „Ziua Mondială a Curățeniei” a reușit de atunci să atragă an de an suportul a tot mai multor milioane de voluntari de pe întregul mapamond.

Anul acesta, „World Cleanup Day” va fi organizată în 150 de state, iar persoanele care doresc să participe la acțiunile din România se pot înscrie încă pe site-ul www.letsdoitromania.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Ziua Mondială a Curăţeniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *