În fiecare an, la 17 decembrie timișorenii cinstesc memoria martirilor din Revoluția din 1989. Vor face acest lucru și acum, pentru a 29-a oară, căci atâția ani s-au scurs de câd au îndrăznit să înfrunte puterea comunistă de atunci și să creadă în libertate.
Scânteia revoltei populare care a răsturnat regimul lui Nicolae Ceaușescu s-a aprins în 16 decembrie 1989, dar iminența ei a început să-și arate semnele, plutea în aer, cu destul timp înainte. În acea primă zi a revoltei s-a făcut scut în jurul pastorului reformat Tőkes László, care urma să fie evacuat din casa parohială.
Vestea rezistenței s-a răspândit repede și numărul celor ieșiți pe străzi pentru a protesta a crescut exponențial, mai ales după ce primele victime au însîngerat caldarâmul. Zecile de morți tineri din 17 decembrie 1989 au fost tributul pe care timișorenii l-au plătit în numele libertății și al democrației.
În total, însă, numărul timișorenilor secerați de gloanțe a depășit suta și nici astăzi nu a fost elucidat, în toate cazurile, cine au fost criminalii, adevărul despre Revoluție rămânând în continuare un mister. Au urmat zile de înfruntare, când orașul întreg, oamenii lui, s-au aflat pe străzi, învingându-și frica și, în final, pe opresori.
De multe ori, când ne întoarcem cu gândul la acele zile, suntem tentați să ne întrebăm dacă jertfa de atunci a meritat și dacă idealurile celor care am trăit pe viu evenimentele din Decembrie 1989 s-au împlinit.
Dacă în cazul primei întrebări se cuvine să nu ezităm în a răspunde afirmativ, cea de-a doua poate comporta răspunsuri felurite, nuanțate, după cum fiecare a visat că va fi viața lui ulterioară. Foarte adevărat este și faptul că martirii Timișoarei și Revoluția din 1989, în acești ani care au trecut de atunci, au devenit istorie și, cum astăzi nu prea se mai citește, ceva despre care mulți doar au auzit vorbindu-se în diferite împrejurări.
De altfel, e firesc, pentru că 29 de ani înseamnă mai mult de o generație de oameni născuți după acele evenimente și mai mult de o generație de timișoreni care au dus cu ei, în Ceruri, amintirea acelor zile.
Mai trebuie spus că nimic nu poate povesti mai bine despre ce a fost ca trăirile timișorenilor, deși sunt multe încercări ale unor istorici și nu numai de a cuprinde între paginile unor cărți ori pe bloguri moment cu moment evenimentele.
Unele sunt de-a dreptul remarcabile, cum este, de exemplu, blogul lui Marius Mioc, student în 1989 și revoluționar, care a adunat poate cele mai multe pasaje din aceste scrieri și evocări prezentând, de asemenea, o amplă documentaristică scrisă și video.
Până la urmă, însă, pagina de istorie poate consemna doar că Revoluția din 1989 și-a aprins scânteia la Timișoara și că primele victime și-au dat viața în 17 decembrie.
Iată de ce orașul nostru, în care a început cotitura istoriei recente, în fiecare an, în această zi, se află în doliu, aducând un pios omagiu martirilor săi. O face discret și firesc. Fără martirajul acelor tineri, nimic din ceea ce am trăit în cei 29 ani care s-au scurs din 1989 încoace nu ar fi urmat acest făgaș. Viața, însă, e o luptă, iar de aceea dezamăgirea multora că visele îndrăznețe nu se împlinesc pe deplin și nici ușor pare a fi cât se poate de firească. Important e să nu ne pierdem însă speranța în viitor.
Avem acum cadrul libertății și al democrației, pe care nu-l puteam concepe înainte de 1989, iar acest lucru nu e puțin.
Timișorenii adevărați comemorează eroii revoluției de la Timișoara începând cu date de 15 decembrie și nu pe data de 17.
Istoria nu trebuie rescrisa aiurea și cu multe omisiuni.
Istoria e făcută de oameni adevărați și nu de mistificatori plătiți de străini.
nu-i interesează pe neocomunisti=ciuma rosie=psd .ei îl vor pe dracnea în locul lui ceausescu. au amintiti cumva de timisoara sau mortii de la timisoara la cex-ul hotilor?