Vouchere de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, în 2023. Cine sunt cei care vor beneficia de sprijin.
Populația vulnerabilă din România va primi, în 2023, un sprijin din fonduri europene în valoare de 1.400 de lei, în două tranșe, pentru plata facturilor la energie, a anunțat sâmbătă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Voucherele tipărite ar urma să fie distribuite de Poșta Română și vor putea fi folosite pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia (energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți, etc.).
CITEȘTE ȘI: Cele mai bune instituții de învățământ superior din România. Ce locuri ocupă universitățile din Timișoara
Potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în această perioadă, prețul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică și cu peste 535% la gazele naturale. În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal. „În aceste condiții, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună se alocată pentru achitarea facturilor la energie. Concomitent, din cauza creșterii prețurilor la energie s‑au majorat și prețurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei.
Pentru a contracara această situație, Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va asigura finanțarea pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire persoanelor/familiilor vulnerabile, precum și pentru acordarea în continuare a ajutoarelor pentru alimente și mese calde. Măsurile sunt propuse în cadrul a două proiecte de Ordonanță de urgență, publicate în consultare pe site-ul MIPE”, se precizează în comunicat.
1.400 de lei pentru facturile la energie, în două tranșe, până la finalul anului
Sprijinul acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie va fi în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:
700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 iarnuarie 2023 – 30 iunie 2023;
700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023.
Cine sunt cei care vor beneficia de sprijinul pentru compensarea prețurilor la energie
Conform propunerii de ordonanță, vor beneficia de măsură:
- a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- c) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;
- d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.