Via Transilvanica, explorată şi de pe Google Street View. Cea mai frumoasă porțiune din traseu se găsește în Banat

Via Transilvanica, explorată şi de pe Google Street View. Cea mai frumoasă porțiune din traseu se găsește în Banat

Via Transilvanica, explorată şi de pe Google Street View. Cea mai frumoasă porțiune din traseu se găsește în Banat

Cea mai frumoasă porțiune din întreg traseul Via Transilvanica se află în județul Caraș-Severin. Peste 254 km de o frumuseţe rară pot fi străbătuţi de acum într-un tur virtual!

Veşti bune pentru iubitorii de drumeţii în această toamnă! Începând de acum, traseul turistic Via Transilvanica poate fi explorat și virtual pe Google Street View. Mai exact, aproximativ 900 de km din cei 1400 pe care se întinde Via Transilvanica pot fi străbătuți vizual. Pentru preluarea imaginilor panoramice de pe Via Transilvanica a fost utilizat un triciclu dedicat unor astfel de proiecte, de tipul „recumbent bike“, echipat cu o instalaţie pe care se montează camera panoramică. Tot procesul de fotografiere a durat aproximativ o lună şi s-a derulat în perioada august-septembrie 2023, au anunțat reprezentanții Google România.

În perioada următoare, ruta Via Transilvanica urmează să fie publicată pe Google Maps sub forma de „hiking trail“ (în traducere traseu de drumeţie).

„Temelia pe care s-a construit Via Transilvanica înseamnă un univers rural şi un patrimoniu natural excepţional, trecând prin 2000 de ani de istorie, cultură şi diversitate. Parteneriatul cu Google este absolut firesc, căci prezenţa pe Street View şi Google Maps oferă acestui proiect o deschidere către toate persoanele conectate la internet. Fiecare poate să-şi construiască propria lui vizită pe Via Transilvanica. Oricât de mult am face noi ca Via Transilvanica să fie atractivă, ea va exista şi va prospera atâta timp cât va fi vizitată şi bătută de cât mai mulţi drumeţi, din cât mai multe colţuri ale lumii.“, a transmis Alin Uşeriu, fondator şi preşedinte Tăşuleasa Social, scrie caon.ro.

Raportat la zona Banatului, dacă condiţiile meteo nu sunt favorabile, cei împătimiţi de plimbări în natură, pot parcurge „Terra Banatica“ din confortul locuinţei, accesând imaginile de pe Google Street View.

Pentru necunoscători „Terra Banatica“ este denumirea în latină a Banatului, fiind cel mai lung tronson din Via Transilvanica, dar şi cel mai spectaculos pentru turiști. Acesta are 256 km și se întinde de la Pasul Porțile de Fier ale Transilvaniei, situat pe Valea Bistrei (pasul leagă localitățile Oțelu Roșu și Hațeg), până pe Valea Cernei.

CITEȘTE ȘI: Teatrul Național din Timișoara devine capitala teatrelor publice din Europa

Sursa foto: caon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *