Vânzările pe piaţa imobiliară sunt în declin. Scăderile de prețuri prevăzute de analiști

Clujenii și bucureștenii plătesc cu 35% mai mult decât timișorenii pentru închirierea unei garsoniere sau a unui apartament cu două camere

Vânzările pe piaţa imobiliară sunt în declin, conform datelor oficiale. Aşa că dezvoltatorii încearcă să îi atragă pe clienţi cu promoţii şi cadouri la târgul imobiliar.

Unii oferă bucătării gratis, alţii vacanţe şi chiar reduceri de până la 10%. Este doar începutul, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari, care prevăd scăderi de preţuri de până la 25% în următoarea perioadă.

CITEŞTE ŞI: Mecanicul trenului care a lovit o maşină la Dudeştii Noi, agresat după accident: „Ce mă, nu puteai să frânezi?” (video)

Anul a început tot cu vânzări în scădere pe piaţa imobiliară, la fel ca în fiecare lună din ultima jumătate a anului trecut.

În ianuarie au fost vândute mai puţine case, apartamente şi terenuri cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Iancu Gudă, Asociația Analiștilor Financiar-Bancari: ”Există o rezistenţă de 6 luni, maximum un an, a dezvoltatorilor imobiliari care încă ţin de preţuri, recomandarea mea este pentru cumpărători să mai aştepte pentru că într-un an, maximum doi,până în 2020 vom vedea o scădere semnificativă, cu 25%.”

CITEŞTE ŞI: Curierat în dorul lelii, cu jigniri la adesa clientului incluse în preţ. Video

În acest context, dezvoltatorii vin cu promoţii în cadrul târgurilor imobiliare sau oferă cadouri.

Roxana Vlad, reprezentantul unui ansamblu rezidențial: ”Oferim o bucătărie gratuită pentru cei care fac achiziţii în perioada următoarea. Putem oferi clienţilor noştri şi dobânzi preferenţiale oferite de anumite cu care am demarat anumite colaborări pe linia aceasta de green certification.”

Alex Stan, reprezentantul unui ansamblu rezidențial: ”Avem pe perioada târgului o promoţie cu voucher de 1.000 de euro pentru o vacanţă, în ideea că clienţii vor pleca într-o vacanţă, iar noi ne vom ocupa de locuinţă.”

CITEŞTE ŞI: O filmare cu un preot care învie pe cineva la înmormântare face înconjurul internetului și a declanșat o adevărată provocare pe net

Alţii încearcă să îi atragă pe clienţii cu un nou concept. Vor să apropie vecinii între ei şi să creeze o comunitate prin evenimente pe care le organizează în complex.

Liria Themo, reprezentanta unui ansamblu rezidențial: ”În curtea centrală şi mai avem un apartament alocat tot cu gândul la comunitate. Sau este un centru de day care sau after school unde câteva mămici care au copii pot să se folosească de acest loc sau în timpul zilei care poate vor să lucreze de acasă, dar nu din apartament.”

Totuşi, mulţi dintre cei care vor să cumpere o locuinţă au devenit mai precauţi, din cauza preţurilor ridicate, dar şi a problemelor care au apărut în blocurile noi în ultimii ani.

”Pentru 56 de mp să dai 90 de mii este exagerat, mai bine îţi iei casa la curte, dar e la ieşirea din Bucxuresti, faci două ore până în centru. Din vara aştept să mai scadă preţurile.”

”Ne uităm la drumuri, la cai de acces, la utilităţi. Am găsit la gri, fără cadă, fără uşi, preţuri destul de măricele. A crescut şi preţul pentru o locuinţă, a crescut şi euro mult şi asta se vede în buzunare.”

”Mi se par puţin umflate. Caut când iau apartamentul să fie branşat la curent, tot, că ţi se oferă ceva, vezi ceva, ţi se prezintă foarte frumos şi pe urmă ai probleme mari.”

Juriştii îi sfătuiesc pe cei care caută o locuinţă să includă în contract obligativitatea ca dezvoltatorul să asigure utilităţi şi căi de acces până la finalizarea construcţiei şi penalităţi în cazul în care nu respectă aceste prevederi, conform stirileprotv.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *