Vânzările de locuinţe se împuţinează, la Timișoara, dar… preţurile cresc

Prețurile apartamentelor continuă să crească în Timişoara şi în alte mari centre regionale, dar scad în orașele mici și medii

Cu o jumătate de procent şi-au majorat pretenţiile în cursul lunii septembrie, în medie, persoanele care scot la vânzare apartamente în Timişoara.

Măsurătoarea a fost realizată pe baza celui mai frecventat portal naţional de profil, imobiliare.ro, fiind vorba despre o creştere a preţului mediu de la 1.204 de euro pe metru pătrat, valoare consemnată în august, la 1.210 euro/mp în septembrie.

CITEȘTE ȘI: Cine au fost cei trei tineri morţi în carnagiul din vestul ţării. Rudele şi prietenii îi deplâng pe reţelele de socializare

Creșteri de prețuri au apărut atât la proprietățile rezidenţiale vechi, cât şi la cele construite în ultimii ani.

Mai precis, pentru locuinţele vechi preţurile de strigare au crescut cu 0,4 la sută – de la 1.203 la 1.208 euro pe metru pătrat – însă cele noi s-au scumpit cu un procent, în medie de la 1.206 la 1.218 euro/mp.

Tranzacţiile imobiliare, în regres semnificativ şi în Timiş

Pe parcursul lunii trecute, interesul pentru achiziția de apartamente a crescut uşor atât în capitala Banatului, cât şi în celelalte mari oraşe ale ţării, astfel încât prețurile apartamentelor disponibile spre vânzare au înregistrat şi ele un uşor avans.

Tendința de majorare s-a manifestat în special la locuinţele noi, în majoritatea oraşelor, potrivit monitorizării realizate de imobiliare.ro.

Situaţia nu trebuie, însă, ruptă din context, căci apartamentele disponibile spre achiziție pe piața autohtonă nu au făcut altceva decât să recupereze declinul consemnat în august, lună în care vânzările de apartamente au înregistrat un recul semnificativ.

Pentru rigoare, în luna septembrie au fost vândute, la nivelul întregii țări, 42.522 de imobile, cu peste 1.900 mai multe decât în august.

Comparativ cu situaţia din aceeaşi lună a anului trecut, numărul terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, a fost cu 15.256 mai redus, după cum o arată statistica întocmită de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

În Timiş au fost tranzacţionate, în septembrie, 2.121 de clădiri şi terenuri, cu peste 500 mai puţine decât în acelaşi interval calendaristic din 2017, când se înregistrau 2.626 de astfel de operaţiuni.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *