Proiect legislativ: sancțiuni mai blânde pentru șoferii care se urcă băuți la volan

politia rutiera 4

În contextul în care alcoolul la volan reprezintă o problemă tot mai intens dezbătută în plan internațional, iar multe dintre state au pedepse extrem de aspre în acest sens, în țara noastră, parlamentarii se pregătesc să voteze un proiect legislativ care va fi mai… permisiv cu șoferii băuți, surprinși în trafic.

În acest moment, pe masa senatorilor se află un proiect legislativ inițiat de mai mulți parlamentari din diferite partide pentru modificarea OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

În noul text de lege se prevede, printre altele, ca șoferii care sunt depistați în trafic conducând cu o alcoolemie care se situează sub pragul celei minime pentru a constitui o infracțiune (peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat sau minimum 0,80 g/l alcool pur în sânge – n.r.) să nu mai fie sancționați obligatoriu cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

În funcție de circumstanțe, agentul constatator poate opta, alternativ, pentru aplicarea sancțiunii complementare a restricționării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile în locul sancțiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, se arată în proiectul legislativ.

Cum se va realiza restricționarea dreptului de a conduce în acest interval? Printr-un dispozitiv certificat, denumit ”Alcool – Stop”, care se montează la sistemul de demarare al motorului autovehiculului, permițând pornirea acestuia doar în cazul în care nu se semnalează prezenţa alcoolului în aerul alveolar expirat de către șofer.

Prin urmare, fapta șoferului care conduce sub influența băuturilor alcoolice nu va mai fi pedepsită în mod obligatoriu prin suspendarea permisului, conducătorul auto având, în continuare, posibilitatea de a se folosi de autoturismul său, fiindu-i doar interzis ca, pe o perioadă de șase luni, să se urce băut la volan.

În plus, după cum ușor se poate anticipa, sistemul nu este unul infailibil, putând fi fentat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *