Cine au fost cei trei tineri morţi în carnagiul din vestul ţării. Rudele şi prietenii îi deplâng pe reţelele de socializare

tineri

Cei trei tineri care au murit în accidentul petrecut sâmbătă noaptea în Gheghie erau prieteni de mai mult timp, iar sâmbătă seară au fost împreună la un local, în zona Piatra Craiului.

BMW-ul cu care au mers era al lui Milan Valicec, un tânăr de 24 de ani din Borod.

La întoarcerea spre casă, când a avut loc teribilul accident, Valicec nu era însă la volan, ci pe scaunul din dreapta. El şi-a lăsat prietenul, pe Andrei Pescaru (20 de ani, din Vadu Crişului) să conducă bolidul.

Citește și: Sentinţă devastatoare: un bloc nou, construit lângă Timişoara, e la un pas de a fi demolat!

O greşeală fatală, pentru că sursele BIHOREANULUI spun că şoferul şi-a obţinut carnetul de conducere în acest an.

Lipsa experienţei sale la volan a dus la această tragedie, căci, după cum au concluzionat poliţiştii, accidentul s-a petrecut din pricina vitezei prea mare, care a determinat pătrunderea BMW-ului pe contrasens şi lovirea frontală cu un TIR.

Ce a urmat este de-a dreptul dramatic: coliziunea a declanşat un incendiu puternic, iar cei trei tineri au murit carbonizaţi.

Pe bancheta din spate a BMW-ului se afla Daniel Venter, un tânăr tot de 20 de ani şi tot din comuna Borod, asemenea lui Valicec.

Rudele şi cunoscuţii lor acceptă cu greu că i-au pierdut.

Pe reţelele de socializare apar tot mai multe mesaje în memoria lor, dar şi fotografii cu cei trei.

„Prea tineri ca să plece dintre noi. Ne-au lăsat cu durere în suflete. Tristeţe şi suferinţă!

Dumnezeu să vă odihnească în pace. O să ne fie dor de voi”, a scris un prieten al celor trei, Raul.

„Trei suflete nevinovate, trei îngeri… Dumnezeu să vă odihnească în pace”, a scris o altă tânără.

 

ebihoreanul.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cine au fost cei trei tineri morţi în carnagiul din vestul ţării. Rudele şi prietenii îi deplâng pe reţelele de socializare

  1. Uuu, ce tragedie… niste teribilisti (a se citi cocalari) s.au sinucis :))
    Evident, cand nu se implanta in tiruri si copaci, sau nu-si fac selfiuri cand au 180kmh la volan, ei sunt smecheri, au ‘valoare’ si in pricipiu sunt de la scoala ‘vieti’ si merg cu superviteza pe principiul: sa ma fereasca ceilalti! Iar cand tirul nu sare in copac, brusc e tragedie si se prajesc manelistii si cocalarii…
    Las ca sunt inca destui, nu-i mare paguba 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *