Vaccinarea anti COVID-19, o intenție fără prea mare succes. Care sunt concluziile medicului Virgil Musta, una dintre cele mai puternice voci în perioada de vârf a pandemiei

Virgil Musta, găsit de ANI în conflict de interese

Vaccinarea anti COVID-19, o intenție fără prea mare succes. Care sunt concluziile medicului Virgil Musta, una dintre cele mai puternice voci în perioada de vârf a pandemiei

Doar puțin peste opt milioane de români au fost vaccinați cu schema completă în cele aproximativ 16 luni de la sosirea primelor doze de vaccin în țară.

Este posibil ca vaccinarea anti COVID-19 să se transforme într-un program obișnuit de imunizare, din subordinea Ministerului Sănătății, după ce activotatea nu mai este coordonată Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, aflat în subordinea premierului.

CITEȘTE ȘI: Șarpe de aproape 2 metri, filmat în Bega, la Timișoara. A venit în căutarea „sirenelor” care au făcut baie dezbrăcate (video)

Singurii care vor mai vaccina, începând cu 1 iulie, vor fi medicii de familie, dar nu toți.

3.300 de medici de familie, înscriși în program

Doar 3.300 de astfel de doctori sunt implicați în campanie, la nivelul întregii țări. Asociațiile profesionale ale medicilor se află în discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății pentru a vedea în ce măsură lista celor 3.300 de doctori poate fi extinsă în așa fel încât cei care doresc să se vaccineze să o poată face fără prea mari probleme.

Transformarea campaniei de vaccinare într-un program de sine stătător, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, presupune nu doar că instituția este acum responsabilă de dozele existente dar și că va avea o colaborare interministerială cu Ministerul de Interne, care va asigura logistica și cu Ministerul Apărării Naționale, care va fi responsabil, în continuare, de depozitarea vaccinurilor.

Opt milioane de vaccinuri pe stoc

De la debutul campaniei de vaccinare, în țară au intrat aproape 33 de milioane de doze. Din numărul total de doze, aproape două milioane sunt pierderi (inclusiv doze expirate). Alte șase milioane de doze au fost donate sau revândute până în prezent. România are pe stoc opt milioane de vaccinuri anti COVID, peste trei milioane dintre acestea fiind doze Pfizer. Suficient pentru administrarea celei de-a patra doze.

CITEȘTE ȘI: Superfestival nu departe de Timișoara

Centrele de vaccinare nu vor mai funcționa, activitatea urmând a fi desfășurată complet de mediciide familie.
Momentan, doar 200 de astfel de centre mai există la nivel național. Din iulie, toate activitățile vor fi transferate strict în cabinetele medicilor de familie înscriși în program.

În Timiș, rămân deschise până la 1 iulie, centrele de la Iulius Mall (Pfizer, Moderna, Johnson și AstraZeneca, pediatric, orar L-D 8-20); Drive-thru City Mall (Pfizer, Johnson, orar L-D 8-20); Spitalul Județean (Pfizer, Johnson, orat L-V 14-20); Spital Sânnicolau Mare (Pfizer, orar L-V 8-15); Spital Făget (Pfizer, Moderna, orar L-D 10-16).
Luni 16 mai, a debutat vaccinarea la cerere cu cea de-a patra doză, 292 de români vaccinându-se în prima zi.

Pot solicita vaccinarea cu doza a patra persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager.

Vaccinarea cu doza a patea se poate efectua la minimum patru luni după efectuarea celei de a treia doze. Specialiștii recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Concluziile doctorului Musta

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, una dintre cele mai puternice voci ce s-a făcut auzită în perioada de vârf a pandemiei, a tras câteva concluzii la circa doi ani de la debutul pandemiei la noi în țară. Potrivit acestuia, rata scăzută a vaccinării în România a condus la un număr foarte mare de decese.

„Cred că este important să analizăm câteva date statistice oficiale, pentru a vedea ce am făcut bine noi medicii, cetățenii și autoritățile, ce nu am făcut bine și mai ales ce putem învăța și aplica în continuare, atât pentru controlul pandemiei Covid-19, dar și pentru posibilele viitoare epidemii sau pandemii.(…)

Anul 2021 devine oficial anul cu cea mai mare mortalitate din istoria recentă a României. Am avut practic un număr suplimentar de decese echivalent unei perioade lungi de război. (…)

Pe măsură ce în majoritatea țărilor din UE a crescut foarte mult procentul persoanelor vaccinare, la noi creșterea numărului de vaccinați s-a produs mult mai încet și am observat o diferență foarte mare între numărul celor decedați în România comparativ cu media din UE, raportat la milionul de locuitori.

Procentul mic al persoanelor vaccinate în România a condus și la un număr mult mai mare de cazuri de persoane bolnave de Covid-19 la milionul de locuitori, comparativ cu alte țări din UE, în care procentul vaccinaților a fost mult mai mare. Numai Bulgaria are cifre comparabile cu noi. (…)”, este de părere Virgil Musta.

Românii au fost nepregătiți în fața valului 4 pandemic, spune specialistul timișorean.

„În țări cu rata mare de vaccinare, Italia, Franța, Marea Britanie, Germania, mortalitatea a scăzut foarte mult în valurile 4 și 5, în ciuda numărului mare de cazuri.

Se vede clar în grafice cum țările europene, pe măsură ce vaccinau, au redus drastic numărul deceselor, chiar dacă au avut cazuri multe, spre deosebire de noi, unde vaccinarea s-a blocat undeva prin luna aprilie – mai 2021, iar valul 4 pandemic, care a fost deosebit de patogen, ne-a găsit cu garda jos”, a explicat Virgil Musta.

Conform medicului, în țările cu o rată mare de vaccinare, cu două sau chiar trei doze de vaccin, Covid-19 a început să fie transformat dintr-o boală cu severitate mare și decese multe, într-o viroză obișnuită, cu mortalitate de 0,1%.

„Din cauza procentului mic de vaccinare de la noi din țară, mortalitatea a fost de peste zece ori procentual mai mare decât în majoritatea țărilor vest-europene.

Pentru a preîntâmpona posibilitatea ca pandemia de Covid-19 să continue să facă ravagii la noi în țară este esențial să continuăm vaccinarea pentru a crește procentul, în special al persoanelor în vârstă și al celor cu diverși factori de risc. (…)

Politici clare implementate coerent de educație pentru sănătate, preocupare constantă pentru un stil de viață sănătos, programe de control periodic și de prevenție individuală – sunt doar câteva direcții generale, care însă trebuie detaliate și puse concret în practică”, a concluzionat medicul.

Nimeni nu poate ști cu siguranță dacă în toamnă va apărea o nouă tulpină sau nu. Sunt șansele ca restricțiile să fie reintroduse? Sunt întrebări la care în prezent nu se poate ofwri un răspubs cert.

Virusul încă trăiește printre noi, dar face victime mai puține, astfel că interesul pentru vaccinare este scăzut până când un nou val va aduce restricții…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *